Afiseaza creatiile participante la concurs
5 aprecieri
166 vizualizari
Stoica Izabela
Călătoria pe Titanic
Clasa: a 5-a
Data postarii: 27.05.2018
 

                Am auzit pași. Erau din ce in ce mai aproape. Tremuram din toate încheieturile, când m-a apucat de mână și m-a tras de sub masă.

               -Ia mâna de pe mine! am strigat.

               -Grăbește-te! spuse vocea care părea să ignore ce spuneam eu.

               -Cine ești și ce vrei de la mine?

               -Vreau să te salvez! Vasul se scufundă!

               Nu mai stiam ce sa zic, mă blocasem complet. Nu venisem cu familia mea, iar singurul lucru care mi-a venit în minte a fost următorul: mi-am scos pantoful drept, în el am băgat o sută de dolari( pe care îi aveam la mine ) și pe talpă am scris numărul de telefon de acasă și textul "sună" , în caz că nu mă mai întorceam, iar cineva ar fi trebuit să îi anunțe pe părinții mei( speram să îmi găsească pantoful, având în plan să-l las pe punte ).

               Vocea care mă scosese de sub masă era un băiețel, care m-a condus până pe coridor. Atunci am simțit apă până la glezne și parcă eram deja acoperită de apă. Nu mai auzeam nimic, decât un fâșâit. Ni s-a alăturat o fetiță( cred că era sora băiatului - semănau ).

               Când am ajuns pe punte, mi-a revenit auzul. Aici era foarte aglomerat și o gălăgie infernală. Mi s-a făcut piele de găină. ne-am dus in partea vasului care se ridica ușor, ușor, cealaltă scufundându-se.

               Am auzit un vas care se apropia, iar cineva de acolo striga:

               -Doar două sute cincizeci de persoane! Doar două sute cincizeci!

               Atunci mi-am scos pantoful pentru a îl lăsa pe punte, dar brusc am fost aruncată pe "vasul salvator".Eram speriata,dar cu gândul la copiii care m-au ajutat , fără de care rămâneam in camera mea:

                -Și ei!? Cu ei ce o să se întămple!? strig printre lacrimi.

                -Ne descurcăm noi, stai liniștită! Drum bun!

                -Așteptați! spun eu ștergându-mi lacrimilr.

                Le-am dat pantoful, sperând să mă sune. Se pare că am fost ptintre cele două sute cincizeci de persoane norocoase, ce urmau să fie salvate. Doar așa am putut eu să le mulțumesc: o sută de dolari, plus numărul de telefon, poate mă sunau, ne revedeam, și aveam ocazia de a le mulțumi din nou.

                Dar... telefonul meu!? O, doamne, l-am lăsat în cameră! Am vrut să ies din barcă pentru a-l recupera, dar cineva m-a oprit:

               -Ce cauți?

               -Telefonul! L-am uitat în cameră!

               - Lasă-l! Vrei să-ți pierzi șansa!? Când te vei întoarce cu telefonul, vasul va fi plin cu peste două sute cinnci zeci de persoane! Îți pot da eu bani dacă vrei...

               -Nu, nu e nevoie! spun eu, dar bărbatul mi-a dat treizeci de lei( știu că nu există o bacnotă de treizeci de lei, dar o pot inventa eu, de ce nu ).

               - Cu treizeci de lei nu poți cumpăra un telefon, dar poți cumpăra o carte( mult mai utilă ) !

               Peste vreo două-trei zile am ajuns acasă, iar în seara aceea nu am putut să dorm, mă tot gândeam la "copiii salvatori". Am auzit telefonul sunănd și mama a răspuns. Eu m-am apropiat tiptil de ușă, ascultând. Au urmat aproximativ treizeci de secunde de tăcere, după care mama a spus:

               -Izabela doarme.

              Eu am deschis ușa și am țipat:

               -Nu dorm!

               Mi-a dat telefonul, iar la capătul celălalt am auzit vocea băiețelului. Ne-am revăzut și mi-au povestit despre cartea lor magică si tot ce era de știut despre călătoria cu Titanicul.

               Ce n-aș da să am și eu o astfel de carte!

               

 

 
  • Stoica Izabela
    Călătoria pe Titanic
    5
    166