Afiseaza creatiile participante la concurs
0 aprecieri
59 vizualizari
Postat de:
MARIES ANA
Printesa plictisita
Clasa: a 4-a
Data postarii: 12.05.2018
 

După ce regina ieși din încăpere, Elena se gândi la ce-i spusese mama sa: “Orice fată de vârsta ta te invidiaza.” Dar dacă…o clonă i-ar rezolva problema!” Clona? Imposibil!” Elena respinse imediat ideea. Și totuși… Prințesa își aminti vorbele reginei: “Orice fată te invidiază…Orice fată…Asta e!”        

Elena fugi după mama sa. Îi spuse că se răzgândise, că voia să participe la petrecere și să cunoască invitații. Regina păru foarte surprinsă să audă acest lucru, dar și foarte bucuroasă. Prințesa studie cu atenție toți invitații, până ajunse la o tânără identică cu ea. Semănau atât de tare încât ziceai că erau gemene. Tânăra făcu o reverență, emoționată:

-         Prințesă! Sunt peste măsură de încântată să vă cunosc! Prințesa îi șopti la ureche:

-         Ai vrea să ai viața mea, nu? Ți-ar plăcea să trăiești într-un palat? Vrei să-mi iei locul? Și poti să-mi spui Elena. 

-         Elena! Ce frumos! Să-ți iau locul? Să fiu tu? Adică, să fiu prințesă
?

-         Exact! Și vorbește mai încet! Nu vrem să ne audă cineva. Deci, accepți?

-         Sigur că da! Și, apropo, eu mă numesc Arriana. Arriana radia de încântare.

Elena o învăță pe Arriana tot ce trebuia să știe o prințesă, tot ce învățase de la domnișoara Petra, și, într-o marți, își luă rămas bun și plecă. Plecă în lume. Nu înainte, desigur, să-și ia la revedere de la profesorul Jaime. Nimeni nu observă lipsa ei. Arriana își juca foarte bine rolul.

          Prințesa merse ce merse până ce ajunse într-un sat. Bătu din poartă-n poartă , sperând ca cineva să-i deschidă, până ajunse la o casă frumoasa, din cărămidă roșie. Acolo locuia un bătrân amabil, care o invită în casă. Casa care va deveni noua locuință a Elenei. Acum, ea nu mai participa la baluri și petreceri, dar nu-i păsa. Se simțea bine, era, în sfârșit, fericită!

În acest timp, la palat, Arriana își juca în continuare rolul de prințesă. E adevărat că nu mai avea libertatea de altădată, dar era mulțumită. Acum era importantă. Respectată. Iar acum, primea cea mai bună educație și mergea la multe petreceri și baluri

Să revenim la Elena. Îi plăcea noua ei viață. Acum era liberă. Dar asta nu avea să dureze, pentru că, într-o zi, regina își dădu seama că Arriana nu era fiica ei. Cum își dăduse seama? Arriana nu se comporta ca Elena, iar asta o dăduse de gol. Când a aflat, regina a dat-o afară din casă și a pus pe toată lumea să o caute pe adevărata Elena. Gărzile au adus-o cu forța înapoi la castel .

-Mamă, nu vreau viața asta! Nu-mi place la castel! Locul meu nu e aici! Dar al Arrianei, da! Ea ar fi o prințesă minunată! Nu pot rămâne aici, chiar nu pot! Înț elege, te rog! Prințesa își implora mama fără încetare.

-Să fii prințesă face parte din tine. Ai sângele albastru. Tu ești prințesă și nu poți schimba asta.

-Dar, mamă, ascultă-mă!

-Niciun “dar”! Am încheiat discuția!

Regina se opri. În trecut, nici ei nu îi plăcuse să fie prințesă. Nici ea nu era mulțumită cu ce avea. Dar nu toate dorințele se împlinesc. Și ea a încercat să fugă de acasă. Viața aceea nu i se potrivea. Nu e ușor saăfii prințesă. Regina știa asta din propria experiență. Pentru prima dată, ea își înțelese fiica. Înțelese ce își dorea ea. Libertate. Asta voia Elena. Regina se gândi la copilăria ei nefericită. Fără prieteni. Singură. E extrem de dificil să fii prințesă. Și regina pricepu asta. Să fii prințesă cere multă muncă. Mult chin. Multă suferință. Cere să trăiești fără prieteni. Regina își dădu seama ca Elena nu era făcută să fie prințesă. Își dădu seama cât de nefericită era Elena. Și cât de nefericită era ea. Regina își privi fiica. Citi în ochii ei tristețea. Suferința. Lucruri care nu ar fi trebuit să existe. Se gândi că fusese prea dură cu fiica sa. Că nu ar fi trebuit să o oblige să se comporte ca o prințesă.

-Tu…îți dorești să fii liberă, nu-i așa? întrebă regina.

-Da, mamă. Mai mult decât orice pe lume!

-În cazul ăsta…Regina își îmbrățișă strâns fiica.

În privirea Elenei se putea citi speranța. Ochii ei ca doi lilieci sclipeau. Fata își privi neliniștită mama. Era oare posibil? După mult timp, prințesa era cu adevărat fericită. Știa că viața sa avea săse schimbe. Să se schimbe în bine!

 
  • MARIES ANA
    Printesa plictisita
    0
    59