Afiseaza creatiile participante la concurs
25 aprecieri
455 vizualizari
CRETA CODRIN - NICOLAE
Gropile din Câmpul Neted
Clasa: a 2-a
Data postarii: 24.01.2018
 

CREŢA CODRIN-NICOLAE

Clasa a II-a

Coordonator: Înv. Russu Monica

Colegiul Naţional Unirea Târgu-Mureş

Gropile din Câmpul Neted

 

- Autobuzul acesta nu merge mai repede?

Eu, Tiril, Oliver și Opti trebuie să ajungem la magazinul de lângă Câmpul Neted să cumpărăm mâncare. Dar autobuzul nu merge bine, îi alunecă roțile.

- Vă rog, copii, să coborâți din autobuz. S-a stricat! Am intrat cu roata într-o groapă. De ieri am văzut că au apărut gropi ciudate.

Autobuzul s-a oprit chiar în mijlocul Câmpului Neted.

- Haideți să investigăm! spuse Tiril. Să aflăm cum au apărut gropile și ce ascund ele!

- Ciudată foc groapa asta! spun eu.

Stând cu toții aplecați pe marginea ei, ne înfundăm în groapă ca bomboanele colorate în aluatul de brioșe. Cădem în groapă. Oliver are la el o lanternă şi o aprinde.

În groapă, în afară de câţiva bulgări de noroi nu vedem nimic. Pun în rucsac un bulgăre ca să îl analizăm în laboratorul improvizat în subsolul casei lui Tiril şi Oliver.

- Cum să ieșim de aici? întreabă Tiril.

- Opti! spun eu.

- Câinele tău? Ce e cu Opti? întreabă din nou Tiril, dar de data asta mai îngrijorată.

- El ne va prinde cu sfoara asta de un copac și ne va trage la suprafață.

Am ieșit pe rând. Prima dată eu, apoi Tiril și apoi Oliver.

- Ce s-a auzit? a întrebat speriat Oliver.

- Ați auzit și voi?

- Da, am spus eu.

- Şi eu, spune Tiril privind în jur.

Opti latră, semn că a auzit și el. Pe cărarea care duce în dumbravă era un om îmbrăcat în negru cu o lopată în mână.

- Cine sunteți și de ce mă urmăriți? a întrebat omul furios.

- Tu ai săpat aici? am întrebat noi în cor.

- Pe cine interesează?

- Pe noi!

- Şi cine sunteți voi?

- Suntem copii curioși, care vrem să știm totul! am spus eu. Ne interesează cum au apărut aceste gropi.

Omul negru a dispărut speriat mai mult de curiozitatea noatră, decât de întunericul nopții. Noi ne-am continuat investigația. Nu am găsit nici un indiciu pentru a

descoperi cum au apărut gropile. Ne-am întors la autobuz, pe care șoferul tocmai l-a reparat și ne-am continuat drumul spre magazin.

A doua zi ne-am întors în Câmpul Neted. Am găsit o groapă mare şi urme de papuci. Bunicul Franz, bunicul celor doi verișori Tiril și Oliver, a fost pe acolo. Știam asta

de la urma papucilor lui norocoși cu o amprentă de stea pe talpă. Cine nu a auzit de bunicul Franz și papucii lui norocoși?

- Vă spun eu ce s-a întâmplat în Câmpul Neted! s-a auzit vocea bunicului Franz în spatele nostru. Un hoț umblă prin oraş şi fură lucruri din casele oamenilor. Eu am

săpat o groapă adâncă şi am băgat o ladă. Numai că hoțul nu știa că eu am îngropat amintirile familiei noastre pentru urmașii mei: pantofii norocoși, fotografii și alte

obiecte cu o valoare fără seamăn pentru mine. El a găsit harta cu comoara mea şi a săpat peste tot fără să astupe gropile, dar nu a găsit-o.

A apărut din nou Omul Negru. Am fugit la comoară, am luat-o și am făcut o capcană. A căzut în groapa săpată tocmai de el. L-am chemat pe unchiul Fred, care a fost

polițist. Era hoțul care a furat colierul de diamante de la Bijuteria Holmen şi l-a ascuns. Hoțul a mărturisit că el a furat colierul şi l-a îngropat în Câmpul Neted. A crezut că

în lada îngropată de bunicul se afla bijuteria. I-am dat unchiului Fred şi colierul descoperit de noi în bulgărele de noroi.

Când am ajuns acasă, am avut o surpriză mare: am primit toți câte o bicicletă, iar Opti un sac cu biscuiți delicioși de la polițiștii bucuroși că au putut închide cazul.

Ce fericiți am fost că am descoperit misterul gropilor din Câmpul Neted!

 
  • CRETA CODRIN - NICOLAE
    Gropile din Câmpul Neted
    25
    455
  • CRETA CODRIN - NICOLAE
    Te iubesc!
    219
    1,786