Afiseaza creatiile participante la concurs
3 aprecieri
424 vizualizari
Morodan Irina-Sofia
Ana si Lupul
Clasa: a 4-a
Data postarii: 31.05.2017
 

Ana și lupul

Mie mi-a plăcut povestea ,,Ana și lupul’’ de Francisca Stoenescu. Deși este o poveste prea lungă, a fost cea mai personificată poveste.

Aici toate personajele sunt pozitive, dar se mai ,,strecoară’’ și personaje negative. Îmi place personajele cum acționează. Deși lupul ar trebui să intre în categoria personajelor negative, autoarea îl încadrează în categoria personajelor pozitive. Acțiunea sau cum acționează cei doi lupi este una reală și normală, dar este ceva imaginar în comportamentul fetiței. Ea nu se sperie de puii de lup și după căteva clipe s-au împrietenit, cea ce în viața noastră reală nu s-ar întâmpla, nu ne-am împrietenii cu un câine rătăcit sau cu un pui lup. Deși poate unii vor spune că ei pot să atingă sau să măngăie un pui de lup, dar de fapt nu este așa. Puiul de lup își arată colții și mărăie înfiorător.

Autoarea personifică povestea împletind cuvintele și vorbele astfel ca cititorul să simtă că este acolo lângă personajul respectiv.

Povestea emană tristețe așa încât persoana care citește să plângă cu lacrimi. Citind povestea, eu am aflat că e destul de greu să ai un câine. Dacă câinele va muri într-o zi, tu vei suferi după el, vei plânge amarnic.

Totuși e numai o simplă poveste, ea își exprimă sentimentele. Prin poveste, înțelegem că autoarea își exprimă de fapt tristețea unui lup îndrăgit și a unui stăpăn pe care la răndul lui a fost iubit de către animal.

Autoarea, Francisca Stoenescu, personifică părerea personală. Povestea ,,Ana și lupul’’ pare a fi o poveste reală și trăită fiindcă în celălalte povești animalele vorbesc, pe când în această poveste nu există această caracterizare imaginară a animalelor.

Părerea mea despre acest pui de lup este una optimistă deoarece acesta își arată curajul atunci când gâscanul îl ciupește. Durerea era destul de usturătoare, dar inteligent fiind, a intrat în atac. Cu puterea lui putea să-l muște de gât pe gâscan, dar bunica Anei îi dă o lovitură cu biciul. Aceasta era mai usturătoare decât ciupitura gâscanului. Se cumințește, doar până când mai prrimește, după câteva zile sau săptămâni, o altă lovitură de bici. Rezistă eroic durerii. Gruia (numele dat puiului de lup de către bunică), o lasă pe bunica Anei să-l mângâie, să-l gâdile la urechi, chiar să-i dea de mâncare.

Merită cu adevărat să fie un câine de pază lăudat, deoarece a salvat ograda din labele vulpii care intrase seara și vroia să mănânce o găină grasă. Dar Gruia, împreună cu fratele său, Harcea, reușesc să o învingă pe vulpe. Din păcate, Parcea, numit de bunică Gruia, este rănit grav la picior. El rămâne rănit câteva zile, dar vitejește se vindecă repede.

Neastâmpărat fiind, a plecat de la bunica Anei și nu s-a mai întors câteva săptămâni. Prin curajul lui reușește să fie în viață, dar se întoarce acasă la bunica, rănit foarte grav. O parte din ureche îi lipșește, pe spate o palmă de blană nu mai este, iar piciorul este scrântit. Cu ajutorul vânătorului și a bunicii se vindecă. Apoi, Gruia, pleacă din nou aproape pentru totdeauna.

Într-o iarnă, într-o zi veni Gruia. Crescuse foarte mare. Vânătorul aproape că îl împușcase, dar spre norocul lui trase doar în sus. Gruia a sărit pe vânător și a fugit, iar în urma lui a lăsat mingea lui de cârpă, drept dovadă că el era câinele așteptat.

Eu cred că a lăsat mingea de cârpă, ca să o primească înapoi bunica Anei. Astfel dă dovadă că este un lup inimos și iubitor.

La sfărșit, vânătorul nu îl împușcă pe Gruia și bine a făcut, pentru că în acest fel Gruia mai poate trăi și să facă vizite bunicii Anei și desigur Anei, prima persoană care l-a îmblânzit.

Textul povestirii mi se pare destul de frumos și interesant. Fiind o poveste lungă, mulți ar ofta că vai ce lungă este povestea. Mie mi se pare povestea foarte reală de parcă s-ar fi întâmplat aievea. Este o poveste cu totul altfel, dar este și impresionantă în același timp.

Eu aș schimba la povestea “Ana și lupul” finalul. Aș spune că Ana îl recunoaște pe Gruia, fuge spre el și îl îmbrățișează în jurul gâtului arătându-i toată dragostea. Gruia stă câteva zile după care din nou pleacă și apoi iar se întoarce. Pleacă din nou în pădure, iar când vine a treia oară, vine împreună cu soția lui, lupoaica. Ea va fi domesticită ca și Gruia si primește numele de Lupea. Cei doi vor veni și a patra oară, dar acum însoțiți și de cei cinci puișori de lup pe care i-au făcut între timp. Bunica le pune nume tuturor: Marțu, Rimca, Lămior, Fulguleț și Senina. Erau niște pui de lup tare drăgălași care meritau văzuți, dar cu grijă. Marțu era cel mai mare dintre pui, galben cu pete maronii. Rimca era neagră și cu coada albă. Lămior era galben ca lămâia, și era tare lacom. Fulguleț era foarte mic, alb și părea un fulg gingaș de nea. Iar Senina avea ochii albaștri și era mereu veselă. Vestea despre ei s-a răspândit și bunica a început să aibe mulți vizitatori care vroiau să vadă lupișorii.

Povestea emană optimism, dar oferă atât senzații pozitive cât și negative. Autoarea a personificat în așa fel pe Gruia și întâmplările sale încât și cititorul se simte implicat, ca și cum ar fi acolo.

“Ana și lupul” este o poveste potrivită copiilor, aș putea spune chiar cea mai potrivită.

 
  • Morodan Irina-Sofia
    Ana si Lupul
    3
    424
  • Morodan Irina-Sofia
    Inteleapta alegere
    5
    284