Afiseaza creatiile participante la concurs
27 aprecieri
151 vizualizari
Nedelcu Angela
„Cum se citește o carte” de J. Mortimer Adler și Charles Van Doren.
Clasa: a 11-a
Data postarii: 29.05.2017
 

Cum se citește o carte?

 

 

    Lectura dintotdeauna a ocupat un loc important în viețile oamenilor, ajutându-i mai mult sau mai puțin să „evadeze” din viața lor reală, purtându-i prin alte țări, ajutându-i să trăiască alte experiențe de viață, ajutându-i să-și îmbogățească cultura generală și de asemenea făcându-i să privească lumea și din alte puncte de vedere măcar pentru ceva timp, unii chiar învățând din greșelile personajelor și astfel corectându-se pe sine. Ea, cartea, îţi poate fi un refugiu, un sprijin, un mijloc de relaxare, dar şi o cale spre autocunoaştere. Atunci când citeşti, lumea din jurul tău se estompează, dispar sunetele, mişcarea, mirosurile, culoarea… Nu mai vezi decât rândurile cărţii care se „scurg“ prin faţa ochilor şi lumea aceea minunată din interiorul ei… Când cartea te-a captivat total, îţi dai sema că eşti parcă absorbit înăuntrul ei, fâcând şi tu parte din acel univers

    Fiecare dintre noi, măcar odată ne-am cumpărat o carte. Poate am fost nevoiți, poate era lectură obligatorie pentru școală, poate ne-a fost recomandată, poate suntem interesați de subiectul acesteia sau poate doar ne-a plăcut coperta. Fiecare dintre noi am tras concluzii pripite în legătură cu o carte. Poate titlul ne dădea niște așteptări anume, apoi am avut dezamăgirea ca paginile să nu aibă nicio legătură cu acesta sau poate, un caz fericit, am ales din biblioteca bunicii o carte care inițial avea o copertă asemeni unei cărți vechi de înțelegere a viselor de pe  vremea lor, când aceștia chiar credeau că niște vise le pot prezice viitorul și, de fapt, ce se afla între coperta nu prea atrăgătoare ne-a pus pe gânduri și ne-a făcut să înțelegem proverbul „Nu judeca o carte după copertă”. E posibil astfel, ca o carte care nu ne mulțumea după aspect, ne-a uluit prin mesajul și compoziția acesteia.

    Sunt mai multe moduri prin care o carte poate fi abordată. Depinde de intenția cititorului. Există mereu o carte, acea carte pe care toți au citit-o, ea devine așadar populară, vrei să faci rost de ea ca să vezi dacă opinia lor coincide cu a ta și atunci privești critic fiecare pasaj și dacă este nevoie mai și repeți lectura ca să descoperi dacă acea carte își merită sau nu popularitatea.

    În general vorbim despre trei tipuri de lectori: cititorul începător a cărui scop este de a „citi” și atât, lectorul eficient, care citeşte textul şi selectează- anumite pasaje, idei, semnificaţii, în funcţie de obiectivele precise pe care le urmăreşte și cititorul experimentat care, pe lângă actul lecturii emite judecăți de valoare în legătură cu textul citit, clasificând-o în categoria sa personală, fie în cea a „cărților care m-au făcut să adorm în toiul zile”, fie în „cărți care m-au făcut să rămân treaz în toiul nopții”. Gândirea critică și parcurgerea lecturii însă nu sunt singurele scopuri ale cititorului experimentat. Aceasta de multe ori își dorește să înțeleagă autorul și mesajul transmis de către acesta și de cele mai multe ori are nevoie de un ghid care să-i orienteze lectura. O astfel de carte care se dorește a fi o călăuză vrednică este lucrarea lui Mortimer J. Adler și  Charles Van Doren „Cum se citește o carte”

    Cei doi autori consideră că „nimic nu-l poate obliga pe cititor să emită judecăți de valoare. Natura obligației însă se află mai adânc, în inima relației dintre carte și cititor. Dacă avem de-a face cu o carte care vizează cunoașterea, atunci sarcina autorului este să instruiască. A încercat să ne învețe ceva. A încercat să își convingă cititorul cu privire la ceva. Efortul lui este încununat de succes doar dacă, la final, cititorul spune: „Am învățat ceva. Am învățat că un anumit lucru este adevărat sau măcar probabil.” Însă chiar dacă autorul nu reuștește să-și convingă cititorul, efortul lui trebuie respectat.”

    De multe ori, cititorii prezintă dificultăți în descifrarea mesajului transmis de către autor. Mesajul poate fie evident, prezentat drept concluzie la sfârșitul lecturii, sau trebuie dedus pe parcursul lecturii. „O propoziție dintr-o carte este ca o declarație. E expresia judecății pe care un autor o face în legătură cu ceva. Autorul afirmă un lucru pe care-l consideră adevărat sau neagă un lucru pe care-l consideră fals. Spune că un anumit lucru chiar s-a întâmplat. O propoziție de acest fel este însă un enunț informațional, nu exprimarea unei intenții. Poate autorul nu va divulga intențiile sale de la începutul cărții, într-o prefață.” De aceea nu trebuie să tragem concluzii pripite la fiecare propoziție citită pentru că acestea pot să nu se regăsească deloc în mesajul autorului.

    De câte ori ai citit mai multe cărți și le-ai îndrăgit așa de mult, încât mai apoi îți dai seama că sunt operele aceluiași autor? De multe ori, cititorii se pot regăsi într-un autor. Fie că le place cum acesta scrie, fie că acesta are o imaginație bogată. Este perfect normal să-ți alegi următoarele lecturi în funcție de autorii îndrăgiți, deoarece de multe ori, aceștia își mențin tehnica de scriere și dacă un roman horror te-a captivat în trecut, poate-ți va plăcea și unul romantic de la același autor.  

    Potrivit autorilor menționați, lectura prezintă următoarele niveluri: nivelul elementar, nivelul inspecțional, nivelul analitic și nivelul sintopic. „...procesul lecturii este cumulativ. De aceea, cititul elementar este cuprins în cel inspecțional, așa cum, desigur, cel inspecțional este încorporat în cel analitic, iar cel analitic în cel sintopic. Asta înseamnă că nu veți putea citit efectiv la nivel inspecțional decât dacă ați asimilat nivelul elementar.” Bineînțeles că, cu cât iei lectura mai în serios și devine un obicei frecvent, avansezi către următoarele niveluri cu multă ușurință.

    Lectura nu se referă niciodată strict la cărți. Lectura apare chiar și atunci când ești în supermarket și citești în gând lista de ingrediente dintr-un corn. Lectura apare chiar și atunci când te oprești pe stradă pentru a citi un afiș proțăpit în vitrina unui magazin. Prin lectură poți să-ți dai seama cu ușurință care dintre cele două caiete cu coperți identice este de istorie și care este de geografie.

    Prin lectură, oamenii își îmbogățesc vocabularul, le este dezvoltată imaginația și reușesc astfel să privească universul din perspectiva altui personaj, astfel trăind dincolo de universul propriu și experimentând trăiri și sentimente noi.  De cele mai multe ori, cărtile aduc în atenție subiecte ce pot fi abordate din mai multe unghiuri. Astfel că, la rândul nostru, învățăm să vedem lucrurile din mai multe perspective, și prin urmare, să găsim mai ușor soluțiile unor probleme.

    Atunci când citim, de obicei, ne regăsim în unul din personajele acelei cărți. Și, nu de puține ori, ajungem să comparăm trăirile și experiențele personajului nostru preferat, cu propriile sentimente și experiențe de viață. Lucru care nu poate fi decât un extraordinar exercițiu privind dezvoltarea abilităților necesare interacțiunii cu cei din jurul nostru. Astfel învățăm să empatizăm mai bine și să devenim mai sociabili.

    Unele persoane preferă să-și adnoteze cărțile. Acest lucru constă în „note” pe care le poți face direct pe carte sau separat. Mortimer J. Adler și  Charles Van Doren explică că „felul notelor pe care le faceți depinde de nivelul la care vă aflați în postura de cititor. Atunci când citiți cartea la nivel inspecțional, s-ar putea să nu aveți suficient timp pentru a face adnotări în ea.” Fiecare cititor at trebui să înceapă cu adnotarea la nivelul structural al cărții apoi adnotarea conceptuală. Cititorii experimentați, deseori concep note și cu privire la forma discuției, la discuția care a fost angajată de toți autorii citiți, chiar dacă această formă îi scapă fiecăruia dintre ei. Ultimul tip de adnotare, mai rar întâlnit sunt notele dialectice. Notele făcute pe cărți diferite vor trebui să fie făcute pe foi separate.

    Însă, ce se întâmplă dacă ne vine tot mai rar „cheful” de citit? Autorii cărții „Cum să citești o carte” argumentează că „După exercitarea îndelungată a unei activități, veți reuși să faceți mult mai bine un lucru decât atunci când l-ați început. De asta se spune că experiența vine cu timpul. Ceea ce la început făceați imperfect veți face într-o zi automat, cu acea eficiență pe care doar instinctele o au. Veți ajunge să faceți un lucru de parcă abilitatea ar fi înnăscută, la fel de naturală ca mâncatul sau mersul pe jos.”. Ceea ce, pe scurt, ideal ar fi să ne impunem un program zilnic, din care măcar 20 de minute să le acordăm cititului, astfel, cu timpul, să devină o obișnuință. Ce se întâmplă însă dacă motivul pentru care nu citim este lipsa de timp? Ideal ar fi ca în geanta de zi cu zi să avem mereu prezentă cartea pe care o citim în momentul respectiv, astfel încât când se ivește ocazia să o putem scoate. O idee bună este cititul în mijlocul de transport în comun sau în pauzele dintre orele de curs

    Fiecare gen de carte necesită o concentrare sau atenție diferită. Nicioată un roman grafic care prezintă o poveste de dragoste clasică nu ar putea cere atâta concentrare și atenție pe cât cere un roman SF, de ceea ar trebui să fie alese cu atenție cărțile pe care le poți citi „pe fugă” de celelalte care necesită mai multă atenție, prenotare și liniște pentru a nu risca de a nu înțelege subiectul cărții sau a pierde înțelesul unor pasaje.

    În concluzie, lectura are beneficii nenumărate: îţi modelează personalitatea, îţi dezvoltă imaginaţia, îţi stârneşte curiozitatea de a afla tot mai multe din tot mai multe domenii și așa cum susțineau și Mortimer J. Adler și  Charles Van Doren: „ a citit activ ne ajută să ne ținem mințile treze și în continuă dezvoltare”.

 

 

 
  • Nedelcu Angela
    „Cum se citește o carte” de J. Mortimer Adler și Charles Van Doren.
    27
    151
  • Nedelcu Angela
    Vorbeşte! Codul secret al anilor de liceu
    15
    369