Afiseaza creatiile participante la concurs
7 aprecieri
250 vizualizari
Santa Olimpiu
Calatorie in timp
Clasa: a 3-a
Data postarii: 21.02.2017
 

 Călătorie  în timp

 

 

                Era o zi ploioasă de toamnă iar eu mă aflam la bunicii mei. Cum nu puteam ieşi afară la joacă m-am hotărât să urc în podul casei, unde bunicul meu avea o mulţime de cărţi aşezate în cutii şi cufere. Cercetând în cutiile prăfuite am dat peste o carte pe a cărui copertă scria cu litere şterse "Călătorie în timp", am început să citesc curios. Nu am lăsat  cartea din mână până ce am ajuns la ultima pagină, nu m-am putut opri căci cartea era foarte interesantă. La ultima pagină am găsit un desen care semăna cu o oglindă. Curios am privit în interiorul ei şi speriat am simţit cum mă atrage ceva ca un magnet şi  am fost teleportat în timp.

                Am ajuns într-un loc necunoscut despre care am aflat mai târziu că era oraşul Pompei, aflat la poalele vulcanului Vezuviu. Locuitorii acestui oraş erau obişnuiţi cu furia vulcanului şi aproape că nu-i mai simţeau prezenţa.  Pe străzile pavate cu pietre uriaşe m-am întâlnit cu doi copii, erau îmbrăcaţi cu haine romane cum numai în filme am văzut.M-am oprit lângă ei şi i-am întrebat:

               -Bună, eu sunt Olimpiu, voi cine sunteţi?

               -Eu sunt Jack iar ea este sora mea Annie.Dar tu cine eşti?

               -N-o să vă vină să credeţi dar eu nu sunt de aici, nu aparţin acestui loc, am fost teleportat în timp.

               -Şi noi la fel am călătorit printr-un portal magic iar misiunea noastră este să salvăm legendele dintr-o bibliotecă veche, înainte de a fi distrus oraşul căci vulcanul e pe cale să erupă.

               -Păi să ne grăbim, am spus.

               -Bine OlimpiU, dar încotro să ne îndreptăm?întrebă Annie.

               -Să întrebăm localnicii, sigur o să ne îndrume.

                După ce am străbătut o mare parte din oraş, văzând case cu ziduri înalte, frumos pictate, temple uriaşe am ajuns într-o piaţă unde oamenii făceau comerţ. Acolo am întrebat de unul şi de altul unde se afla biblioteca şi în final am dat peste o clădire veche. Am intrat şi ne-am dat seama că am găsit ce căutam. Rafturi imense se înălţau parcă până la cer, sute de cărţi şi manuscrise din toate colţurile lumii. Eram toţi fascinaţi.

               Printr-un geam ce se afla pe plafon pătrundea lumina soarelui, iar o rază cădea pe o statuie. Toate privirile noastre erau îndreptate spre ea, pentru că în mână ţinea un scepru din care lipsea o bucată. Alături de ea era o clepsidră care indica puţinul timp rămas până la izbucnirea vulcanului.

               -Oare ce-i lipseşte sceprului? întrebă Jack. Să ne grăbim să căutăm indicii, trebuie să găsim ceva până nu-i prea târziu.

               Am început să cotrobăim cu toţii şi deodată Annie striga:

               -Uite, aici e o carte mai specială pe a cărei copertă este ilustrată un vulcan!

               -Dar cuvintele scrise aici nu au nici un sens, i-am spus.

               -Poate ar trebui să o citim cu ajutorul unei oglinzi, spuse Jack.

               -Ai dreptate!  

               Am reuşit să deslusesc:"Găseşte piatra lunii pentru a opri furia vulcanului". Repede am răsfoit cartea şi am găsit o hartă care ne arăta drumul spre piatră. Urmând indiciile am ajuns la un tunel. Jack găseşte o făclie şi o aprinde.

             -Să pornim în aventura vieţii noastre, împreună vom reuşi! Trebuie să găsim piatra cât mai repede!

               Şi deodată o lumină orbitoare ne întâmpină. Curioşi, am pornit spre ea şi am ajuns într-o încăpere a cărei pereţi erau îmbrăcaţi parcă în praf de stele, totul strălucea.

              -Uite piatra lunii, ce frumoasă e! spuse Annie.

               Când am luat piatra de la locul ei, tunelul a început să se cutremure şi cu toţii am fugit afară. Cerul se întunecase de fumul şi cenuşa ce izbucnea din vulcan. Cu piatra lunii în mână ne grăbeam să ajungem la statuie. O parte a bibliotecii a început să se surpe.  Jack a luat piatra s-a urcat pe soclu şi a aşezat-o  în scepru unde îi era locul. Deodată un spectacol de lumini a împrejmuit tot locul. Sceptrul a început să  strălucească şi să răspândească strălucire. O rază rece, ca de gheaţă se înălţă din sceptru,se îndreptă spre vulcan şi lovii inima vulcanului din adâncuri oprindu-i furia.Noi am rămas înmărmuriţi, dar în aceelaşi timp fericiţi că am reuşit să salvăm oraşul.

               Deodată am auzit un glas:

               -Olimpiu!Olimpiu!

               Era vocea bunicului.M-am trezit,eram din nou acasă.

               Oare a fost vis sau realitate?

 
  • Santa Olimpiu
    Calatorie in timp
    7
    250