Afiseaza creatiile participante la concurs
2 aprecieri
157 vizualizari
Balint Bianca Beatrice
Fură ca un artist, de Austin Kleon
Clasa: a 9-a
Data postarii: 04.02.2017
 

 

Austin Kleon este cel mai bine vândut autor a trei cărţi: Steal Like An Artist, Newspaper Blackout şi Show Your Work. Ultima versiune a sa, tradusă în limba română, este Fură ca un artist, un jurnal prin intermediul căruia acesta face cunoscute gândurile sale cu privire la drumul ce îl are de parcurs orice om până ar ajunge un artist lăudat şi cunoscut de o lume întreagă.

Introducerea cărţii cuprinde o scurtă descriere a artei, dezvăluită de Pablo Picasso, şi anume, Arta este hoţie”. Prin intermediul acestei sintagme, autorul face cunoscut încă de la începutul operei sale mesajul ce va fi transmis puţin câte puţin. Mesajul operei este determinat de un singur cuvânt, dar acesta e învăluit în mare parte de adevăr, dar şi de mister, situaţii aparte culese din viaţa de zi cu zi a autorului ce l-au determinat să ajungă ceea ce este.

După cum spuneam, mesajul este ARTĂ. Însă arta nu se profesează atât de uşor pe cât pare. Arta nu este deloc simplă, este chiar complicată şi are nevoie de oameni, nu neapărat pricepuţi în ale artei, ci oameni care ştiu ceea ce vor de la viaţă, oameni care nu pierd timpul să profeseze lucruri pe care deja le ştiu, ci oameni care înaintează în viaţă aspirând spre lucruri noi şi dorind în orice clipă să afle lucruri neştiute şi ingenioase. Austin Kleon precizează faptul că nu oricum putem ajunge la o carieră de invidiat, ci doar trudind din moment în moment şi, pe lângă osteneală, mai este nevoie să fim „informaţi” despre anumite şiretlicuri care ne îndrumă spre o carieră de succes. Austin Kleon se oprește asupra paşilor ce trebuie urmaţi pentru a deveni maieştri în ale artei. Acesta ne relatează zece paşi foarte informaţi care ne călăuzesc în tainele creativităţii. Primul pas: Fură ca un artist dezvăluie faptul că nimic nu este original, ci toate creaţiile se bazează pe ceva realizat de înainte. O idee originală este de fapt un amestec format din mai multe idei anterioare. Un exemplu ne este dat din genetică: faptul că noi oamenii avem trăsături nu doar de la părinţii nostril, ci şi de la strămoşi, noi fiind mai presus de contribuţia lor.

Al doilea pas: Nu aştepta până afli cine eşti ca să te apuci de scris ne învaţă că dacă aspirăm cu adevărat să devenim o persoană aparte în societate, prima dată ne prefacem că suntem acea persoană până când devenim aceasta însăși. Pentru a ne încuraja, autorul ne dă drept exemplu o zi din viaţa fiecăruia, o zi obişnuită pe care noi, nişte simpli oameni, o putem transforma într-o zi care să ne schimbe puţin viaţa. Cum putem face asta? Simplu! Asociem viaţa noastră plictisitoare cu o scenă primară dintr-un film foarte important. Dar ştiţi care este adevăratul farmec? Faptul că pentru a face această trecere nu este nevoie de o scenă, de un scenariu bine pregătit sau de o recuzită aleasă. Categoric nu! Totul este pregătit deja: scena este reprezentată de biroul nostru de lucru de acasă, costumul este reprezentat de hainele ce le purtăm, recuzita este reprezentată de pixurile, caietele pe care le folosim în orice oră de studio, iar scenariul este chiar timpul. Este nevoie doar de bunăvoinţa oricărui om de a schimba ceva la el, de a face ca visurile sale să devină realitate.

Al treilea pas: Scrie cartea pe care ţi-ar plăcea să o citeşti evidenţiază faptul că dacă ceva ce citim dintr-o carte, ceva ce ascultăm dintr-o melodie, ceva ce privim într-un film ne deranjează la un moment dat, noi putem crea înapoi ceea ce credem noi că s-ar fi putut potrivi mai bine în acea circumstanţă îndrumându-ne astfel să realizăm ceea ce ne place nouă şi nu ceea ce le-ar plăcea altora deoarece, în acest mod, nu ne atingem cu adevărat ţelul nostrum, ci doar realizăm ceea ce vor alţii.

Al patrulea pas: Foloseşte-ţi mâinile sugerează faptul că în realizarea unei capodopere nu este nevoie doar de minte, ci şi de mişcare, să simţim cu toţii că facem ceva şi cu corpurile noastre. Arta care provine doar din minte nu are nicio valoare în comparaţie cu cea la care se face apel şi la practică. Pentru a ne convinge în această privinţă, Austin Kleon face cunoscute vorbele lui Edward Trufte: „M-am holbat destul la dreptunghiurile luminoase şi plate ale ecranelor calculatoarelor. Hai să găsim mai mult timp pentru a face lucruri din lumea reală...să plantăm o floare, să ne scoatem câinele la plimbare, să citim o carte adevărată, să mergem la operă”.

Al cincilea pas: Proiectele colaterale şi hobby-urile sunt importante. Această frază sugerează faptul că proiectele principale, iniţial, pot fi ţinute în loc de cele colaterale, dar la sfârşit realizăm că între aceste proiecte se realizează anumite conexiuni care pot duce munca la bun sfârşit. Prin intermediul cuvântului hobby, Austin Kleon evidenţiază importanţa acestuia: „o activitate creativă care îţi aparţine doar ţie”. Prin aceasta desluşim faptul că un hobby este un lucru care, pe noi ca oameni, ne face diferiţi unul faţă de altul.

Al şaselea pas: Secretul:Fă treabă bună şi împărtăşeşte munca ta şi celorlalţi. Austin Kleon transmite prin intermediul acestui sfat faptul că trebuie să lucrezi în fiecare zi, deşi ştii că vei da greş la un moment dat, însă acest mod nu reprezintă altceva decât un mod de a evolua constant.

Al şaptelea pas: Geografia nu mai este stăpâna noastră. Prin intermediul acestei sintagme, tuturor ni se transmite să ne bucurăm de captivitate şi, atunci când dorim să părăsim lumea noastră reală, atunci când dorim să ne detaşăm de problemele ce ne apasă, putem evada într-un spaţiu nu neapărat real, ci într-un loc în care toţi putem socializa cu persoane dragi nouă, care sunt departe de noi, acel loc fiind INTERNETUL. Nu este neapărat nevoie să călătorim, cu toate că o simplă călătorie în alte împrejurimi ne poate schimba caracterul şi modul nostru de a reacţiona, ci este destul să intrăm într-o comunitate de oameni cu care poţi intra în contact orice s-ar întâmpla.

Al optulea pas: Fii amabil.(Lumea nu este decât un orăşel.). Acest sfat m-a făcut până şi pe mine să reflectez îndelung şi să fac anumite conexiuni dintre acest sfat dat de Austin Kleon şi viaţa mea pe care o înfrunt zilnic. Sinceră să fiu, acest pas m-a captat în totalitate prin intermediul frazei: „De aceea, m-am obişnuit să pun deoparte, într-un folder special, fiecare e-mail plăcut pe care îl primesc. Când se întorc zilele acelea negre şi am nevoie de încurajări, deschid dosarul şi citesc câteva mesaje la întâmplare”. Aceasta sugerează modul în care poţi avea o viaţă lipsită de suferinţă, fiind amabil cu oamenii şi făcându-i să-ţi aprecieze munca în totalitate.

Al nouălea pas: Fii plictisitor.(Este singura cale prin care să îţi duci munca la bun sfârşit). Acest sfat începe prin gândirea lui Gustave Flaubert: Fii banal şi ordonat în viaţă, ca să poţi fi violent şi original în operă. Prin intermediul acestei gândiri ni se transmite faptul că trebuie să păstrăm partea cea mai importantă a noastră în lucruri cu adevărat importante care reprezintă viaţa noastră.

Ultimul pas: Creativitatea înseamnă selecţie sugerează faptul că pentru a avea o operă apreciată de oameni trebuie să faci o selecţie la cele realizate de tine şi cel mai important lucru este acela de a nu crede că tu poţi face totul. De ce? Pentru că prin intermediul acestei gândiri tu singur te poţi condamna la o carieră lipsită de aprecieri întrucât te crezi mai presus de toţi.

Aşadar, prin intermediul acestei opere minunate, Austin Kleon dezvăluie secretele ce l-au făcut pe el să ajungă ceea ce este având încredere că sfaturile îi vor fi urmate , ajutând şi pe alţii la rândul lui. De asemenea, este de apreciat şi sfatul ce îl dă la sfârşit prin intermediul interogaţiei retorice: „Şi acum?”. El ne încurajează cu privire la ce activităţi trebuie să avem pentru a fi în formă în orice împrejurare: „Fă o plimbare, Începe să ţii un registru de furturi, Du-te la bibliotecă etc.”. Ne dă de înţeles că fiecare om în parte nu are timp de pierdut, ci, din contră, să utilizăm timpul nostru liber într-un mod cât se poate de util pentru că doar astfel putem izbândi în viaţă. „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”. Acesta este proverbul asupra căruia autorul vrea să ne convingă într-un mod cât mai cert.

La sfârşitul operei sale , Austin Kleon transmite: „Unele sfaturi pot face mai mult rău decât bine. Aşa că ia de la mine ce crezi că îţi poate folosi, iar restul lasă-l deoparte Nu există reguli general valabile”. Ce vrea să demonstreze prin intermediul acestui fragment este uşor de înţeles: cartea cuprinde sfaturile ce l-au motivat să-şi îndeplinească visul, însă caracterul fiecărui om este diferit, lumea ce îl înconjoară nu se aseamănă întotdeauna cu universul altui om aşa că unele lucruri pot fi folositoare, iar altele pot fi dăunătoare. Prin intermediul acestui fapt autorul ne sfătuieşte că fiecare persoană trebuie să fie capabilă să reţină anumite sfaturi ce o pot ajuta să izbândească.

Un lucru foarte important care, pe mine ca cititor, m-a motivat să citesc această carte este reprezentat de imaginile şi de afirmațiile unor personalități, adevărați idoli ai acestui autor. Din punctul meu de vedere, o carte lipsită de imagini este o carte plictisitoare în comparaţie cu o carte în care nu lipsesc scene reprezentative subiectului abordat, care ne pun în situaţia de a ne imagina cele citate. Aceste ilustraţii nu reprezintă doar nişte schiţe ale celor scrise, ci acestea mai reprezintă şi continuări ale celor scrise cum sunt recomandările ce le prezintă autorul cu privire la cărţile recomandate de acesta.

Am înţeles încă de la început că prin intermediul acestei opere voi învăţa o lecţie foarte importantă vieţii mele: aceea că nu trebuie să fii un om important în societate pentru a deţine realizări importante, ci trebuie să fii un om cu visuri importante (un om de orice latură socială) pentru a avea realizări semnificative. Pentru mine, această carte reprezintă o deschidere către viitorul meu , un ghid de traversare al marii prăpastii numită timiditate. Această carte m-a determinat să-mi înving temerile cu privire la a încerca lucruri cât mai diferite, de a mă pune în ipostaze cât mai diferite. Prin intermediul acestei cărţi am reuşit să încep să-mi croiesc un drum în viaţă.

 

Balint Bianca-Beatrice, clasa a IX-a D, Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, Roman

 
  • Balint Bianca Beatrice
    Fură ca un artist, de Austin Kleon
    2
    157