Afiseaza creatiile participante la concurs
2 aprecieri
181 vizualizari
Chiriac Alexandra
Eseu ''Cum se citeşte o carte''
Clasa: a 11-a
Data postarii: 30.01.2017
 

                       ’’Cum se citeşte o carte’’, de J.Mortimer Adler şi Charles Van Doren

 

             Atunci când am luat această carte, am sperat că mă va ajuta să aflu cum să citesc cărți ştiinţifice. De obicei citesc beletristică, dar a început să imi placă domeniul ştiinţei. Nu îmi plac orele de fizică, dar îmi plac documentarele ştiinţifice pentru că sunt şi exemple, sunt mai atractive şi dinamice. Mi se pare interesantă viaţa lui Stephen Hawking, mai ales că în ciuda bolii pe care o are, a perseverat, nu a renunțat. Astfel, am achiziţionat ’’Scurtă istorie a timpului’’, de Stephen Hawking. Am ales-o pe acesta pentru că părea accesibilă publicului larg, nu neapărat persoanelor din domeniul ştiinţei. Pe parcursul lecturii, mă plictiseam repede şi am renunţat la ea. Nu imi stă în fire să las lucruri neterminate, dar în cazul acestei cărți nu mai aveam niciun chef ca să o citesc.

            După ce am terminat ’’Cum se citeşte o carte’’ şi am fost atentă în special la partea cu cititul ştiinţelor, am înţeles că trebuie să fiu cât mai familiară cu termenii ştiinţifici înainte să citesc o carte din domeniul ştiinţelor. Tot din ghid am aflat că, fiind un cititor mediu, nu pot învăţa subiectul cărţii şi că, parcurgând-o, voi înţelege filosofia ştiinţei. Trebuie să citesc cartea cu creionul în mână pentru a sublinia, şi cel mai important lucru, să imi pun întrebări după fragmente mai grele despre ce am înţeles.

           Iau ca provocare să citesc ’’Război şi pace’’, de Lev Tolstoi. În ghid se spune că acest roman a provocat probleme multor cititori din cauza numeroaselor relaţii ale personajelor din roman şi a numelor ciudate. Dacă nu voi reuşi să îl termin, înseamnă că nu sunt pregătită şi o să citesc romanul peste alţi ani, căci există cărţi specifice fiecărei vârste.

            În urma citirii ghidului am aflat că trebuie să marchez propoziţiile importante dintr-o carte. Nu am făcut acest lucru până acum. Dacă erau chestiuni importante puneam nişte bileţele ca să ştiu la ce pagină să mă duc când am nevoie. În ghid se spune că  odată ce ai cumpărat o carte, aceasta rămâne în posesia ta şi că doar cumpărarea ei nu reprezintă decât pregătirea pentru ca aceasta să devină parte din noi. Nu am subliniat rânduri dintr-o carte pentru că aveam ideea aceea de la şcoală cum că manualele nu trebuie mâzgâlite şi cum le întreţinem reflectă personalitatea noastră. Aici situaţiile sunt diferite. Manualele nu sunt ale mele, ci ale statului. Cărţile pe care le cumpăr îmi aparţin şi am astfel libertatea să marchez ce este important. Acum simt că am o altfel de relație cu cărțile mele, specială, intimă, profundă...

           Am aflat şi diferenţa dintre cărţile practice şi cele teoretice. De exemplu, ghidul ’’Cum se citeşte o carte’’este o carte practică deoarece ne învaţă nivelurile de lectură, cum să clasificăm o carte, să aflăm mesajul pe care autorul vrea să-l transmită. Deci cărţile practice ne învaţă cum să facem ce ne dorim.

            În lectura elementară apar descoperirea asistată şi neasistată. Descoperirea neasistată este atunci când elevul citeşte singur, din proprie iniţiativă şi tot el îşi răspunde la întrebări. Descoperirea asistată se referă la ajutorul profesorilor dat elevilor. Profesorul de limba română este cel care îl ajută pe copil. În școala generală nu imi prea plăcea româna, din cauza gramaticii. Lucrurile s-au schimbat în liceu. Acentul se pune pe literatură, ceea ce îmi place pentru că mă face să mă gandesc mai mult, să ies din zona de confort şi am mintea mai limpede. Se vorbește despre lucruri de actualitate, legate de viaţă şi înveţi ceva din romanele şi poeziile făcute în liceu. Autorul a vrut să surprindă un anumit aspect al vieții şi de obicei se inspiră din propria viaţă. Prin ceea ce face, vrea să transmită şi celor care ii citesc opera. E ca atunci când ai un necaz, treci cu bine, înveţi din asta şi atunci când un prieten trece printr-un necaz asemănător, tu îl ajuţi, pentru că ştii cum este să ai acea problemă. Mă simt mult mai bine când citesc o carte, mai ales când problemele de familie sunt asemănătoare cu situaţiile din cărţi şi primesc astfel rezolvări. De exemplu, în romanul ’’Moromeţii’’, de Marin Preda, mentalitatea de tip tradițional, în care părinţii nu-și exteriorizează sentimentele față de copii o regăsesc și în familia mea. Mi-am dat seama că nu îi pot schimba pe ai mei şi că doar timpul şi anumite întâmplări ale vieții le pot schimba mentalitatea. Cred că educaţia este un lucru important şi cu ajutorul ei putem să evoluăm și să relaționăm cum ne dorim.

         Scopul lecturii interspecţionale este ca cititorul să se decidă dacă o carte trebuie citită sau nu cu atenţie. În astfel de momente trebuie parcurse  prefaţa, cuprinsul, indexul, coperta. Am învăţat cu ajutorul lecturii interspecţionale că atunci când citesc o carte trebuie să acord atenţie si cuprinsului, ceea ce nu făceam înainte. Prefaţa obișnuiam să nu o citesc la început, pentru că sunt anumite detalii pe care le aflu înainte să citesc cartea şi stric suspansul. Prefer să o citesc la sfârşitul lecturii ca să îmi limpezesc şi eventualele nelămuriri. Îmi place ca atunci când încep să citesc o carte să citesc mai întâi ultima pagină pentru că aşa îmi creez o idee şi când termin cartea îmi dau seama cum s-au schimbat ideeile. Aşa îmi place să fac, dinamizez lectura cărţii.

         Lectura analitică este o lectură complexă. Trebuie să clasificăm cartea în funcţie de gen sau de subiect. După o lectură analitică trebuie neapărat să reuşim să facem o descriere a cărţii. Dacă nu ne găsim cuvintele ca să ne exprimăm, înseamnă că nu am fost desul de atenţi când am citit cartea. Urmeză să spunem ideeile principale, cum făceam şi în generală, ideeile fiind spuse conform actiunii din operă. Trebuie să ne dăm seama care a fost mesajul pe care autorul a vrut să îl transmită. Acum trecem prin conţinutul cărţii şi interpretăm cuvintele-cheie. Dacă nu înţelegem termenii, conotațiile lor, atunci cititorul riscă să nu descopere lumea ficțională în toată frumusețea ei. Dacă fiecare cuvânt ar avea un singur sens, nu ar exista ambiguitate, limba ar deveni un mediu diafan. Astfel, cititorul ar şti exact la ce s-a gândit autorul şi interpretarea nu ar mai avea loc. După ce am selectat cele mai importante propoziţii, trebuie să verificăm dacă le-am înţeles cum trebuie. Este necesar să aflăm intențiile autorului şi să le identificăm în conţinut.

         Am mai învăţat din ghid că nu trebuie să critic o operă de ficţiune până nu am înţeles cât mai bine întâmplările pe care autorul le-a imaginat pentru cititori. Înainte de a decide dacă îmi place sau nu o operă, trebuie  să fiu sigură că am făcut tot ce îmi stătea în putinţă pentru a aprecia cartea. Dacă aducem la lumină lucrurile care ne-au făcut plăcere în timpul lecturii unei cărți, vom fi mai aproape de înţelegerea virtuţii literare a operei. Atunci când  nu înţelegem la început o poveste, nu trebuie să ne speriem, căci o poveste se aseamănă cu viaţa. Nu putem înţelege lucrurile exact atunci când se produc, dar privind retrospectiv, vom putea înţelege  firul acţiunii şi conexiunea dintre întâmplări.

        Ficţiunea reprezintă o necesitate pentru fiinţele umane pentru că satisface nevoile conştiente şi inconştiente. Într-o poveste proastă, personajele sunt pedepsite sau recompesate fără vreun motiv anume. Într-o poveste bună, personajele primesc ceea ce merită, sunt recompensate după faptele lor. Se spune că un povestior bun nu face greşeli şi că ne convinge că dreptatea a fost făcută. Cărţile ne satisfac mereu şi ne pot oferi lucruri care ne lipsesc.

        Atunci când citim cărţi istorice şi încercăm să aflăm doar ce s-a întâmplat, vom pierde din vedere aspectele esenţiale. Pentru a înţelege o anumită perioadă istorică, este recomandat să apelăm la mai multe cărţi. Cartea istorică este, probabil, singurul tip de literatură care influenţează acţiunile oamenilor.

         Atunci când citim opere filosofice, facem diferenţa între discursul filosofic şi cel ştiinţific. Filosofii explică idei, nu le descriu ca oamenii de ştiinţă. Pentru a citi cărţi filosofice, trebuie să facem diferenţa între termenul abstract şi cel concret. Când ne referim la lucruri în general, folosim abstracţiuni, ceea ce se bazează pe simţuri este ceva concret şi particular şi atunci când ne gândim, ne referim la abstract şi general. Atunci când ne imaginăm obiectul unei abstracţiuni, devenim mai sceptici la oricare abstracţiune. Pentru a înţelege principiile unui filosof, trebuie doar să ne raportăm la lumea în care trăim. Pentru a înţelege o carte de filosofie, trebuie doar să gândim.

       În cadrul oricărei lecturi sintopice există un paradox. În afara cazului în care ştim ce cărţi citim, nu putem citi sintopic, dar dacă nu putem citi sintopic, nu vom şti ce cărţi să citim. În acest nivel, trebuie să identificăm un subiect şi să citim mai multe cărţi legate de acest subiect. Nevoile noastre trebuie să aibă prioritate, nu cărţile care trebuie citite. Când citim sintopic, noi,cititorii, controlăm situaţia. Noi vom stabili termenii şi îi vom identifica în opere. Nu trebuie să acceptăm termenii unui autor, căci altfel, nu vom înţelege cărţile altor autori. Trebuie să găsim un set de întrebări neutre. E posibil să nu găsim raspunsuri date de autor şi trebuie să deducem noi răspunsurile. Cititorul sintopic priveşte toate părţile şi nu e de partea nimănui. Cititul nu aduce nimic rău, din contră, este un lucru esenţial în dezvoltarea oamenilor.

       ’’Cum se citeşte o carte’’ a fost o experiență aparte pentru mine și lectura ei m-a influenţat pozitiv în relația mea, ca cititor, cu lumea uimitoare a cărților.

 

 

                                                                                                                Chiriac Maria-Alexandra

                                                                                                                Clasa a XI-a

 

 
  • Chiriac Alexandra
    Eseu ''Cum se citeşte o carte''
    2
    181