Afiseaza creatiile participante la concurs
1 aprecieri
345 vizualizari
Protopopescu Ioana
Jurnalul cu floricele
Clasa: a 11-a
Data postarii: 17.05.2016
 

23.04.2016

Dragă jurnalule, chiar e adevărat?

Se spune că "Adevărata graniță a libertății este gândirea." Am început să fac cunoștință, tot mai des, cu acele momente în care nu vrei decât să stai și să te gândești. Mă gândesc; mă uit în gol, iar capul meu plutește ca un fulg, chiar dacă îl simt la fel de greu ca un sac de ciment. Nu e din cauza vremii de afară, nu vreau să o învinuiesc pentru starea mea, dar vreau să cunosc adevăratul motiv, să pot înțelege. Sunt atât de multe lucruri la care gândul îți poate zbura, căci nici nu realizezi. Sunt lucruri bune, lucruri mai puțin bune, sunt amintiri frumoase sau mai puțin plăcute, imagini pe care nu le poți șterge din minte...toate acestea îți vibrează în corp și le retrăiești prin gânduri.

Câteodată, stau și mă întreb de ce eu trebuie să mă frământ cu astfel de gânduri. Cei de vârsta mea nici nu-și bat capul cu trecutul. De multe ori mi s-a spus să las deoparte seriozitatea și să mă bucur de viață, să nu îmi mai întunec zilele cu furtunile din preajma mea sau din trecut. Și, totuși, mă întreb: Oare chiar n-am făcut nimic îndeajuns? De ce simt atâta presiune din partea amintirilor și lucrurilor care se întâmplă în jurul meu? De ce mă afectează lumea în care trăiesc, în loc să-mi facă bine? De ce acest cerc de amintiri mă urmărește? De ce am sentimentul că n-am atins așteptările celorlalți, când ar trebui să mă gândesc la așteptările și limitele mele? Atât de multe întrebări la care încerc să găsesc un răspuns comun, atât de multe curiozități care te pun pe gânduri.

Și totuși nu mă simt liberă, mă simt mai încărcată și mai frământată de tot ce mă înconjoară.

 

24.04.2016

Dragul meu jurnal,

De la ultima discuție între noi doi, am trecut la un alt subiect la fel de sensibil. Am auzit astăzi ceva ce m-a marcat, prin simplul fapt că acele cuvinte m-au trezit cumva la realitate, dar mă urmăresc și acum.

"Visele nu se risipesc, dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi." Acestea sunt cuvintele care mi-au amintit de bunicul meu care, nu de mult timp, a trecut la viața veșnică. Din păcate, ne întâlnim doar în vise și pleacă repede, pentru că trebuie să ajungă la toți membrii familiei într-o singură noapte. Să accepți ideea că o persoană nu mai e în viața ta e dificil, dar o poți ține alături de suflet prin vise, amintiri, gânduri și lucrurile bune pe care i le dedici. După ultima întâlnire cu bunicul meu (scurta întâlnire din vis) am hotărât că e timpul să trec peste și să las visele frumoase și planurile de viitor să își facă loc în fiecare noapte în capul meu. Tristețea și starea mea întunecată au făcut lucrurile să se schimbe, considerând că totul s-a ruinat în același timp cu fericirea mea! Visele trebuie ajutate și consolidate pentru a putea deveni reale, și tu le alegi pe cele pe care le pui în bolul colorat. Acum voi încerca să fiu una dintre persoanele care merg pe principiul "Ce am visat aseară, pun în practică astăzi!"

 

29.04.2016

Dragul meu jurnal cu floricele,

Nici nu-mi mai amintesc bine când ți-am scris ultima dată, dar astăzi am decis să scriu despre ceva ce simt cu adevarat. Emoțiile nu sunt nici bune și nu sunt nici rele, ele pur și simplu sunt. Pentru mine emoțiile reprezintă o modalitate de a mă cunoaște, de a afla mai multe despre mine și, implicit, de a evolua.

Am descoperit că emoțiile care îmi sunt transmise din exterior rezonează cu mine, cu interiorul meu. Mă pot uita la un tablou și pot simți cum apa pictată în el se scurge pe podea sau mă poate lăsa indiferentă.

Pot fi plină de bucurie sau plină de tristețe, pot iubi sau pot urî, pot fi bună sau pot fi rea. Și sunt tot eu, de fapt, doar că ceva din mine rezonează în acel moment cu ceva transmis din exterior.

Am avut o perioadă în care îmi doream să trăiesc doar emoții "pozitive", "bune" și îndepărtam brusc celelalte emoții, pe care le consideram "negative", "rele". Imi doream să fiu perfectă, să primesc și să transmit doar emoții minunate. Și apoi am înțeles că noi, oamenii, suntem duali, avem nevoie și de bine și de rau, pentru a putea înțelege, pentru a ne putea dezvolta. Și, din acel moment, nu mi-a mai fost rușine cu emoțiile pe care le trăian.

Treptat, am înțeles că am nevoie să experimentez toată paleta de emoții, indiferent de eticheta lor socială. Că, oricât de egoist ar suna, eu sunt mai importantă decât emoțiile mele. Că vor exista oameni care mă vor iubi, mă vor urî sau pe care îi voi lăsa indiferenți...și asta pentru că suntem diferiți!

 

 
  • Protopopescu Ioana
    Jurnalul cu floricele
    1
    345
  • Protopopescu Ioana
    Viață întunecată
    1
    304
  • Protopopescu Ioana
    ROGVAIV
    1
    280
  • Protopopescu Ioana
    - Istoria se înșala! Noi dovezi cu privire la ipoteza paleoastronautică -
    2
    359