Afiseaza creatiile participante la concurs
4 aprecieri
362 vizualizari
matei loredana
Pagini de jurnal
Clasa: a 11-a
Data postarii: 10.05.2016
 

2 aprilie 2016

 

   Cineva a spus ,, Astăzi nu va mai veni niciodată. Fii o binecuvântare. Fii un prieten. Încurajează pe cineva. Permite cuvintelor tale să vindece și nu să rănească.”

   Așadar, gândindu-mă la anonimul care a spus cândva aceste cuvinte am realizat că, dacă mi-aș îngădui puțin mai multă liniște și pace propriului  suflet, mi-ar fi mai usor să trec peste o zi grea și solicitantă. Ar fi o metodă și poate chiar o terapie utilă pentru noi, oamenii în general, ființe conștiente și simțitoare, dacă am da uitării temerile și neliniștile. Dacă aș avea destulă încredere în forțele mele fără a mă descuraja de una singură că nu pot ajunge în punctul la care am visat, viața ar trece ceva mai blând.

   Eu una aș lăsa deoparte greșelile, trecutul, rușinea, tristețea și m-aș concentra mai mult pe fiecare zi în parte din viața mea. Nu poți da timpul înapoi să traiești ceva ce ai pierdut. Așa că aș zâmbi cu gura până la urechi, aș uita persoanele care m-au uitat și mi-aș acorda chiar și șansa de a-mi vindeca nu doar propriul suflet, ci și pe al celor care mă înconjoară. Dar ceea ce vreu să spun și mai concis este că sunt propriul meu stăpân și că, oricât de teamă mi-ar fi de ce mă așteaptă dincolo de zidul imaginar pe care de-a lungul timpului l-am ridicat în jurul meu pentru a mă proteja, aș fi surprinsă și, de ce nu, poate chiar fericită de ce mă așteaptă dincolo și poate aș trage după mine și pe alții salvându-i de gânduri anoste și de griji fără sens. Uneori mă imaginez având acea doză de curaj nebunesc încat să îmi permit să mă visez aruncându-mă în brațele deschise ale sorții pentru a vedea ce-mi este destinat.

   Trăiesc și cu acest gând liniștitor că sunt o luptătoare în ciuda pierderilor suferite și fiecare rană, fiecare cicatrice de pe trupul și din sufletul meu reprezintă forța, curajul și totodată binecuvantarea mea.

   Viața nu a spus nimeni că ar fi ușor de suportat și de trăit, dar nimeni nu ne împiedică să o trăim exact după bunul plac și după propriile convingeri. Încercăm, pe cât posibil, să evităm greșelile ce i-au afectat pe alții și să le aducem la noi într-o formă cât mai facilă, comodă și cu un risc de eșec cât mai mic.

   

       3 aprilie 2016

 

   Am fost întrebată de *ând “Ce ai face dacă ai castiga un million de dolari?” Această celebră întrebare i-a făcut pe mulți să râdă și i-a pus imediat pe gânduri. Exact asta am făcut și eu. Am râs. Dar doar atât. Deși multe idei îți vin în minte când pronunți dolari și milion în aceeasi frază. Te gândești inevitabil la o altfel de viață mai luxuriantă, la haine, vacanțe exotice, mașini cât mai multe și cât mai scumpe sau cum ai putea să-ți ajuți familia, iar lista poate continua.

   În schimb, răspunsul meu nu a fost unul pe care l-ai fi putut intui sau prevedea. Am spus ,,Nu știu. Nu știu ce aș face cu un million de dolari.” Pentru că ipoteza asta pe cât de minunată pare, pe atât de descurajatoare este de fapt. Ți-ai putea permite să visezi la fel cum am facut-o și eu că doar să visezi e gratis și debordezi de speranța și pace interioară. Dar ce te faci când poți doar visa? Cand te amăgești la gândul că ai putea face o sută de lucruri cu acei bani sau cu oricare alt lucru de care duci lipsă ca de exemplu iubirea ca-n filme sau cariera de succes pe care sperai să o ai încă de mic copil.

   Un om nu poate trăi fără vise. Poate aspira în cel mai bun caz și ar putea, la fel de bine cum clipește, să se roage să atingă dorința mult râvnită. Căci este atât de simplu și de frumos să visăm și să ne lăsăm purtați de forța magică a visului și a speranței. Și, după cum spuneam, din păcate pentru mine ca și pentru mulți alții, doar atât poate să fie. Un vis, o iluzie care însă este și o portiță de scăpare totodată fără de care oamenii ar fi goi, singuratici, dezolanți și pustiiți.

    M-am întrebat adesea  și cum ar fi arătat viața mea dacă m-aș fi născut în locul altuia. Ce aș fi putut schimba  eu și el la rândul său dacă am fi ocupat alt loc? Arata destul de impersonal acestă idee și destul de straniu, dar poartă un val de curiozitate pe care cei mai mulți dintre curioși l-ar lua în considerare.

    Așa că nu ar trebui să imi fie teamă să visez, nu? În fond, unii spun că, un vis plin de pasiune și dorință, este un vis pe jumătate îndeplinit și că un vis împlinit este un dar neprețuit, o șansă de care ne-am bucurat.

 

       4 aprilie 2016

 

    Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Nu ştiu cine mai exact a spus-o şi dacă a făcut-o din proprie experienţă. Nu ştiu nici ce înseamnă pentru unii dintre noi această frază, dar m-am tot gândit ce semnifică pentru mine acum. Am ajuns la concluzia că pentru mine înseamnă o amintire. O amintire a acelor ochi care da, într-adevar au existat cândva și în cazul meu și care mă priveau cu admiratie, senini de parcă aş fi fost cea mai scumpă comoară din Univers. O amintire a vremurilor de demult ce au încetat să mai existe şi care totuşi nu s-au şters. O aminire a sentimentelor ce se reflectau cu atâta uşurinţă prin doi ochi căprui şi blînzi, dar care la un moment dat au dispărut în neant. O amintire cu oameni dragi, zile frumoase și speranţe multe.

    Ca oricare dintre noi după ce decidem că a venit timpul să mergem mai departe, acoperim oglinda. Nu mai lăsăm la vedere absolut nimic și ne obişnuim s-o uităm sub un strat gros de reflecţii, sentimente derutante si cîteodată griji că va rămane mult prea mult în stadiul de terapie intensivă. Dar ştiu eu că nu va rămîne. Cel puţin în cazul meu nu a fost aşa.

    Am învăţat să ridic straturile unul cîte unul, cu grijă să nu mă rănesc din nou şi uite aşa cortina s-a evaporat şi parcă de data asta ochii mei sunt cei care strălucesc precum două stele.

     De data asta voi încerca mai mult şi mă voi lăsa surprinsă. Voi căuta mai mulţi ochi şi mai multe suflete încă adormite şi temătoare. Urmează alte amintiri, alți oameni şi alte zile de trăit şi de experimentat.

     Aşa că ceea ce am auzit și simţit pe pielea mea este că privirea în ochi este pentru suflete aşa cum este intimitatea pentru cei care iubesc. Aşa zisa simplă privire –ocheadă- creează amintiri, pasiuni, o dragoste sau un şir lung de suferinţe. Eu acum, de fapt, m-am obişnuit să privesc cu sufletul. Mi se pare mult mai uşor.

       In definitiv, consider acum că o mie de cuvinte sunt egale cu o simplă privire.

   

 
  • matei loredana
    Gustul eternității
    1
    150
  • matei loredana
    Pagini de jurnal
    4
    362