Afiseaza creatiile participante la concurs
2 aprecieri
386 vizualizari
Luchian Eliza Raluca
Salvatorii Savanei
Clasa: a 5-a
Data postarii: 10.04.2016
 

 

Salvatorii Savanei

 

       S-a nimerit să mă trezesc în Savana Africană, umblând după tot felul de animale și intrând în tot felul de belele. Eram om de știință, captivată de cursul vieții animalelor și, unde puteai să culegi mai bine informații decât în atmosfera liniștitoare a savanei din Zambia?! Savana era un loc secetos, un tărâm al nesfârșitelor ierburi aurii, acum însă veniseră ploile și totul se schimbase în verde crud. Puteai să te pierzi în savană, să te pierzi în gânduri și în frumusețea locurilor. La fiecare colț putea să te colinde un șarpe cu clopoței, să te întâlnești cu un rinocer, puteai să amețești în galopul zebrelor, sau să dai nas în nas cu locuitorii savanei.

       Profitând de sezonul ploios, de venirea apelor învolburate, am plecat să văd cascada Victoria, mama tuturor cascadelor. Mi-am luat câteva gustări și nelipsita mea trusă în care țineam însemnările și o colecție de lucruri misterioase. Ajunsă la Cascada Victoria, am rămas mută de uimire! Cascada era uriașă, pur simplu uriașă…, râul Zambezi venea cu mare putere răsturnându-se în gol, era o perdea imensă de apă, apă și iar apă, parcă se revărsau comete urmate de perdele albe de fum. Mă obișnuisem în preajma animalelor periculoase, așa că nu am fost surprinsă să văd antilopele gnu, hipopotamii ce-și arătau colții la oricine s-ar fi arătat curios de viața lor, zebrele dungate și elefanții ce zdruncinau și ei vuietul cascadei. Girafele din depărtare  parcă  atingeau cerul, mâncând din galbenul apusului.

       Târziu în noapte, un curcubeu nocturn, se plimba prin covorul negru. Eram țintuită de priveliștea pe care o oferea. Parcă mă străpunsese o săgeata și… și chiar fusese cu adevărat o săgeata, mă uitam la puful roșu ce-i ieșea din capăt, când o amorțeală plecă spre tot corpul…

       M-am trezit într-un miros care-mi tăia respirația. Era o lumina slabă, iar eu nu eram acolo unde trebuia să fiu, ca și cum timpul mă deplasase la voia lui. Eram într-o galerie de mină, în spatele unor gratii lungii care îmi blocau calea. Era o mină părăsită, plină de cuști cu animale. Se auziră pași apropiindu-se. Un om mătăhalos, cu mușchii mari, de parcă crescuse la circ, și-a facut apariția din întuneric. Afișa un rânjet pe față și flutura în mână o armă de vânătoare. Clar, nu încăpea vorba, era un braconier în carne și oase. În viața unui explorator, al unui om de știință, braconierii erau dușmani de temut. Știam foarte bine ce voia, pusese mâna pe hârțile mele în care-mi însemnasem teritoriile leilor, deplasările prin savană ale unor turme de elefanți și multe alte lucruri care să-l conducă direct la pradă.

     - Te las să te delectezi cu mirosul animalelor, în timp ce cu ajutorul tău am să culeg fiecare animal din savană și tu ai să privești cum soarta lor devine un ornament de casă sau hrană… doar dacă nu ai să li te alături prietenilor tăi…  și, zicând, îmi arătă cu mâna spre un morman de oase.

       Nu am răspuns, nu ar fi ajutat cu nimic, am rămas în tăcere, nefiind surprinsă de acest braconier - era copia exactă a altor mii de braconieri de care auzisem. Am rămas singură, gândindu-mă cât de neatentă fusesem și cât aveau să sufere animalele de pe urma mea. Cine știe, poate nici nu avea să-l oprească cineva, eram obișnuită ca altcineva să se ocupe de meseria salvatorului, iar eu sa fiu victima, cea care intră în belele. Mă tot frământa gândul cum aveam să găsesc o soluție, doar nu era ca răspunsul să-mi cadă din cer…

       În momentul următor, stăteam strivită la pământ de două corpuri ce căzuseră peste mine. Nu știu cine erau, nu știu de unde căzuseră, știam doar că fiecare os mă durea și eram foarte nedumerită, la fel cum păreau să arate și cei care aterizaseră pe mine. După ce m-am dezmeticit, mi-am dat seama că eram privită de ochi curioși, doi copii se holbau la mine.

       - Bună, eu sunt Annie! mi-a zis fetița, chinuindu-se să zâmbească.

       - Iar eu sunt Jack, cel mai mare aventurier, prietenul animalelor, al curajului, tovarășul pădurii…

      - Și cel mai mare lăudator! spuse râzând Annie. Tu cine ești? Ești cumva un braconier? întrebă ea temătoare.

       - Nu, eu mă ocup cu studiul animalelor, însă, cum vedeți, am ajuns într-o situație proastă. Toate însemnările mele sunt la mâna unui braconier. Dacă nu-l oprește cineva, are să distrugă întreaga savană, și e doar vina mea. În timp ce el golește toată savana eu mă gândesc la soarta mea care va fi asemănătoare  cu… Am făcut un gest vag cu mâna către oasele care acum deveniseră un subiect tare înfricoșător.

      - Ei, nu o să ajungă nimeni aici hrana pentru ciori, te scoatem noi de aici. O să reușim noi cumva  să-l oprim.

      - Annie, în peșteră nu există ciori și trebuie să dezlegăm ghicitoarea, nu avem timp de braconieri.

       Nu-mi plăcea atitudinea băiatului, dar trebuia să-l aprob. Ce puteam face noi? Doi copii pierduți în savană, împreună cu mine, victima. Hotărârea din replica lui Annie veni îndată.

      - Și cum vrei Jack să căutam ce zice ghicitoarea când suntem prinși? Cum poți să fii așa nemilos,  toată Savana are de suferit și tu te gândești doar la pielea ta? Trezește-te la realitate, Jack!

       La această ultimă frază am tresărit. Am derulat toate întâmplările de când apăruseră cei doi. Până la urmă, de unde apăruseră? Căzuseră pur și simplu de sus, de undeva? Acel undeva trebuia să fie ieșirea.

       - Dar, de unde ați venit voi? am întrebat eu.

       Jack și Annie se opriră din cearta lor și se uitară unul la altul, întrebându-se același lucru, de unde veniseră?

       - Păi, am… am cazut! zise Jack bâlbâindu-se.

        Annie își dădu ochii peste cap la figura fratelui mai mare și răspunse:

      - Mergeam prin savană și, tocmai ne uitam la niște zebre, când amândoi am mai făcut un pas, am căzut și ne-am pomenit aici! înceră Annie să explice. A fost ca un fel de tunel subteran spre această mină.

       - Deci, ați căzut de sus printr-un tunel, probabil că există o ieșire, ajutați-mă să o găsesc!

       În urmatoarele clipe, toți pipăiam tavanul în căutarea unei ieșiri, în timp ce Jack ne încuraja cu vorbe tare “drăguțe”.

       - Știați că în peșteri există lilieci vampiri? Poate că se găsesc și prin mine. Dacă această mină se va prăbuși, nu vom supraviețui și, dacă nu vom găsi nicio ieșire, vom muri de foame și, ne vom alătura oaselor…

       - N-o să fie niciuna din variantele tale! i-am răspuns răspicat, enervându-mă să aud pomenite oasele.

        Am găsit un tunel îngust ce ducea spre suprafață. Am înaintat în tunel și, în capătul tunelului, pe tavan, am dat de un mâner. Am tras cu putere de mâner și o trapă s-a deschis, inundând cu lumină drumul pe care urcasem. Eram salvați.

      Privirile ni s-au oprit la câțiva metri distanță, unde braconierul încerca să prindă un flamingo. Săraca pasăre, nu știa că nemernicul de braconier îi întinsese o cursă mânând-o spre un copac de care atârna o plasă. Ne uitam toți înmărmuriți, neștiind ce să facem. Trebuia să ne vină o idee. Mi-au sclipit ochii de încântare când l-am vazut pe Jack scoțând din buzunar o uriașă ciocolată. Îmi fulgeră prin cap o idee. Le-am făcut semn să mă urmeze în liniște, spre un copac de ale cărui crengi atârna un cuib de albine. Am înșfăcat rapid ciocolata, în ciuda protestelor lui Jack de a-și abandona desertul, am pus jos, pe o piatră, ambalajul argintiu al ciocolății, astfel încât lumina soarelui se reflecta în toate direcțiile și ne-am ascuns în frunzișul bogat al copacului. Nu a durat mult, braconierul observând lumina ce lucea la poalele copacului, a lăsat pasărea. Știam, din experientă, că braconierii erau atenți la detalii și nu ar scăpa din ochi semne ce ar trăda că cineva a trecut pe acolo. Se tot apropia de copac orbit de lumină. Noi ne-am pregătit, gata de a lansa capcana și, exact când braconierul deveni bănuitor, am dat drumul cuibului de albine africane, direct în capul lui. Ne-am dat jos din copac râzând de soarta braconierului, care devenise pradă a furiei albinelor. Plin de miere și înțepat de albine, o luă serios la alergat spre niște tufișuri înalte. Jack a tresărit ca și cum l-ar fi înțepat o albină.

     - Gata, știu, știu! sări încântat Jack deodată, luminându-se la față. Mierea e răspunsul, am rezolvat ghicitoarea! Până la urmă te-am făcut și pe tine fericită Annie, am salvat pasărea.

       S-a întors apoi spre mine cu fața plină de regret.

       - Am dezlegat ghicitoarea, dar acum trebuie sa plecăm!

       Nu știam despre ce ghicitoare era vorba, dar eram furioasă că aceasta putea să fie un motiv să ne despărțim.

       Mașina braconierului rămăsese abandonată. M-am bucurat să-mi văd pe banchetă lucrurile mele, hărțile pentru care fusesem atât de îngrijorată, dar și o sumedenie de arme de vânătoare de toate mărimile.

      - Nu vreți să veniți cu mine? Urcați în mașină! Braconierul e acum în grija albinelor și nu are timp de noi.

       I-am văzut cum aveau pe față zugrăvită dorința de a pleca, așa că nu am mai insistat și le-am strigat un “rămas bun și mulțumesc! ”.

       I-am privit cum se îndepărtau amândoi, mai fericiți ca niciodată, m-am uitat zâmbind și mi-am spus în gând “Nu ați salvat doar un animal, ci întreaga Savană”.

 
  • Luchian Eliza Raluca
    Salvatorii Savanei
    2
    386