Afiseaza creatiile participante la concurs
5 aprecieri
438 vizualizari
Stan Andreea Alexandra
Jurnalul unui jurnal
Clasa: a 11-a
Data postarii: 02.02.2016
 

Dragă jurnalule,

 

            Deși știu că îți este ușor să-mi asculți gândurile mereu, eu te prețuiesc din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Știi? Chiar ești un prieten adevărat, mă înțelegi și nu vorbești peste mine. Oricât de mult aș scrie, tu doar îmi vii în ajutor cu și mai multe pagini. Poate îți este și ție greu, având în vedere faptul că nu ai pagini nelimitate și trebuie să te înlocuiesc de îndată ce ți se termină, însă acesta este ciclul vieții tale. Datorită existenței tale, eu îmi pot împărtăși tristețea, fericirea, momentele de sclipire, ideile și tot ce îmi vine în cap de câte ori simt nevoia. Am ajuns să găsesc consolarea doar scriind despre durerile mele lăuntrice, nu discutând despre ele cu cineva. Îmi ești de mare ajutor, mai ales că zilele trecute am auzit la televizor despre o metodă benefică de a te descărca atunci când ești trist sau nervos și anume: umplerea unor pagini cu tot ce ne frământă, după care ne vom simți mai ușurați și din nou plini de viață. În acest moment mă gândesc că tu nu ești singurul jurnal din lume ce-mi inspiră doar mie încredere, ci există nenumărate astfel de cărți pline cu gândurile unei persoane ce se simte mai în siguranță împărtășind tot ce are pe suflet. Pentru fiecare tip de persoană din această lume, există și un anumit tip de jurnal, așa este? Consider că fiecare pagină de jurnal este umplută diferit în funcție de gândurile și trăirile autorului dintr-un anumit moment. Autorul poate fi și o femeie ce are familie și astăzi poate scrie despre cearta cu soțul ei, următoarea zi despre cadourile cu care a încântat-o acesta pentru a-l ierta, iar, în alta, despre momentele de liniște și afecțiune pe care le are când se joacă cu câinele său. Vezi? Acestea diferă, așa cum și paginile tale sunt pline cu diferite gânduri, întâmplări mai stranii sau mai amuzante de-ale mele.

            Astăzi aș vrea să îți vorbesc despre Mirna, fata cu un caracter oribil din liceul meu. Of, nu o mai suport, mă supără zilnic ea și cu clonele sale care ar fi pierdute fără existența vrăjitoarei conducătoare. La masa de prânz am întârziat și am ajuns la cantină cu câteva minute mai târziu, asta însemnând clar sfârșitul mesei mele liniștite. Cantina era plină, iar eu nu îmi găseam prietenii cu privirea. Era clar. Puteam la fel de bine să fug direct acasă. Cu tava în mână am cutreierat jumătate de cantină, trecând de masa jucătorilor de fotbal, de masa majoretelor foarte încrezute, de cea a tocilarilor, de cea a muzicienilor și am ajuns la o distanță extrem de mică de masa Mirnei și a clonelor sale, Jade și Cassedy. Îmi vedeam sfârșitul în fața ochilor. Până acum am reușit să evit posibilele atacuri ale elevilor și mi-am protejat tava și rușinea, însă acum era războiul adevărat. Mirna m-a privit direct în ochi și s-a încruntat. În câteva secunde, aceasta a făcut un sfert de cantină să râdă de mine. Era groaznic, știam că asta se va întâmpla. Mi-am lăsat  capul în jos, pentru că toți mă priveau și se hlizeau și am mers mai departe. Nici nu am apucat să fac mai mult de cinci pași, că Mirna mi-a pus piedică și am căzut instantaneu, tava aterizându-mi exact pe cap și pe haine. Eram plină de sosul de la chifteluțe și de ingredientele din salată. Miroseam a porția mea de mâncare, care, în loc să ajungă în stomac, a ajuns pe mine. Super! Războiul a fost câștigat de Mirna. Pe toți i-a bufnit un râs malefic și batjocoritor. Dacă eram așa ca în realitate, probabil că mă înghițea pământul cu totul de rușine, însă aici, în jurnalul meu, sunt un personaj fabulos, chiar fantastic... Cu o bătaie din degete a apărut Cristal, buna mea perietenă care o face pe Mirna să pară înjositoare și de tot râsul, pe când, pe mine mă face o adevarată stea de cinema. Ea era îmbrăcată bestial, ca de obicei, părul ei sclipea și era atât de bine aranjat și voluminos, geanta ei de firmă, care încă nu apăruse la noi pe piață, se vedea fantastic pe mâna sa. O veneram întru totul. M-a ajutat să mă ridic, iar pe toți ceilalți i-a lăsat muți, doar pocnind din degete. Cu o mișcare a mâinii în partea dreaptă, Cristal a azvârlit-o pe Mirna de peretele cantinei. Cu o altă mișcare, de data aceasta executată din deget, ea a luat cele două tăvi ale clonelor Mirnei, le-a ridicat în aer și le-a făcut să aterizeze direct pe vrăjitoarea de Mirna. Nimeni nu mai spunea nimic, Cristal era uimitoare, nici nu a depus vreun efort considerabil pentru a face toate acestea. A mers precum o divă până în locul unde o azvârlise pe Mirna, s-a aplecat puțin, astfel încât să ajungă la nivelul ei și i-a dat replica aceea cu care vrăjitoarea era deja obișnuită: „Șu!” A pocnit din degete și toți din sala de mese au început să râdă de Mirna. Cristal mi-a zâmbit și a dispărut. Scorul era: Mirna - unu, eu - unu. Jade și Cassedy au fugit numaidecât la conducătoarea lor malefică,  încercând să o ajute cât mai repede, iar eu am profitat de agitația creată și am reușit să mă strecor afară. Am fugit la vestiar, mi-am făcut rapid un duș și m-am schimbat în singurele haine care mai erau în dulapul meu, adică în echipamentul de sport. Urma scena teatrală în care Mirna se răzbuna pe mine, ca de fiecare dată, de parcă eu aș fi început totul. Mergeam spre dulapul meu încet, simțindu-mă ca în junglă, precum o pradă fără nici un fel de apărare. Bineînțeles că norocul meu nu este niciodată cu mine și dulapul Mirnei se afla chiar lângă al meu. Aceasta mă aștepta acolo, era îmbrăcată fantastic și arăta de parcă scena de la cantină nu avusese niciodată loc. M-a îmbrâncit și mi-a șoptit: „Ești moartă!” Sfârșitul meu era mai aprope decât credeam. A scos din buzunar o sticluță ca o eprubetă și mi-a vărsat în cap o esență care mirosea îngrozitor, nu puteam respira din cauza duhorii absolute ce venea acum dinspre părul meu. Toți elevii de pe holuri și-au ațintit privirea asupra mea, strângându-și nasurile cu mâna și manifestându-și reproșurile si neplăcerea de a mă vedea sau mirosi, pe față, fără jenă. Mirna a exclamat o glumă la adresa mea, glumă ce i-a făcut pe toți să se strângă în jurul meu. Cele două clone malefice ale Mirnei au scos câte două cutii de ouă și i-au servit pe elevi. Ce mă fac acum? Am lăsat capul în jos și mi l-am acoperit. În *ând, o furtună de ouă s-a izbit de mine precum grindina de asfalt. Am pocnit numai decât din degete și Cristal a apărut într-o clipă. A oprit bătaia cu ouă cu o pocnitură din degete, iar pe Mirna, Jade și Cassey le-a ridicat în aer, azvârlindu-le în locul meu. Acestea au început să țipe ca din gură de șarpe, însă Cristal le-a șoptit: „Șu!”, m-a ridicat de acolo și le-a înmânat tuturor alte ouă. A pocnit a doua oară din degete și cele trei și-au primit o bătaie cu ouă pe cinste. Mi-a zâmbit și a dispărut din nou. Of, nu știu ce m-aș face fără ea. Orele s-au terminat în sfârșit, iar eu am sunat-o pe mama să ma ia cu mașina, pentru că eram plină de ouă și arătam precum miroaseam, din pricina Mirnei, hidos.

            În liniștea din camera mea, mă gândeam la cât de oribile sunt cele trei fete și ce m-aș face eu fără Cristal. Am pocnit din degete și Cristal a apărut în fața mea. Aceasta mi-a dat câteva sfaturi, m-a calmat și mi-a spus că o pot chema de câte ori este nevoie. I-am mulțumit și aceasta a dispărut, ca de obicei, oferindu-mi un zâmbet  înainte de plecare. M-am băgat la somn cu gândul că și mâine mă aștepta o astfel de zi. Tu, fiind un jurnal virtual, îmi ești de mare ajutor pentru că nu trebuie să stau cu pixul în mână. Bun, acum, noapte bună, dragă jurnalule! Pupici!

 

                        Hei, jurnalule,

           

            Am o veste oribilă! Astăzi s-a întâmplat ceva groaznic. Am ajuns la școală și toți cei de acolo stăteau pe telefoane sau tablete și citeau, se hlizeau, zâmbeau și râdeau. Prietenii mei au venit la mine și m-au luat în brațe, m-au felicitat. Nu știam ce se întâmplă. Mi-au arătat telefoanele și mi-au spus că am publicat o carte uimitoare pe site-ul școlii. Am privit îngrozită, acela era jurnalul meu virtual! Îl făcusem public dintr-o mică greșeală; aseară l-am pus online, în loc să îl salvez în folderul obișnuit. Nu știu cum s-a putut întâmpla una ca asta. Toți mă felicitau când treceam pe lângă ei, băteau palma cu mine și chiar mă luau în brațe. Auzeam pe ici, pe colo, comentarii precum: „Nu știam că ești atât de tare!” sau „Ai făcut-o pe Claude de râs public! Așa ceva? Cum ai avut atâta curaj? Credeam că ești îngrozită de ea.” Problema era că eu chiar sunt îngrozită de ea. Am ajuns la dulapul meu și ciudat, Mirna nu era acolo și nici cele două prietene ale sale, însă pericolul nu se sfârșise, deși eu speram asta. Am mers mândră spre sala de clasă, crezând că cele trei sunt acasă, se ascund sub pătură de rușine, eram mai încrezătoare. Nu era așa... În sala de clasă, cele trei stăteau în față cu mâinile încrucișate la piept și cu priviri mai furioase decât de obicei. Ceilalți din clasă le sporeau furia, aclamându-mă și felicitându-mă pentru cartea pe care am scris-o și am publicat-o. Ce nu știau ei era faptul că aceea nu era o carte oarecare, ci propriul meu jurnal, în care le transformasem pe cele trei în niște creaturi oribile ce își găseau nașul cu Cristal ce le „Șu-ia” mereu. Pe Claude o transformasem în regina vrăjitoarelor, Mirna, iar pe Yasmine și Veronica în cele două dubluri ale Mirnei, Jade și Cassedy.

            Bineînțeles că toți cei care au citit și-au dat seama imediat care cum este și am sporit admirația din partea celorlalți și mai multă furie din partea maleficelor. Deși toți mă admirau pentru ceea ce am scris, ce le plăcea mai mult decât povestea din jurnalul meu, era o ceartă între mine și cele trei care îi amuza pe cinste. Pericolul mă aștepta chiar în față. Fetele au pornit spre mine și au început să-și verse nervii strigând la mine și muțindu-i pe ceilalți. M-am făcut mică de frică și nu puteam decât să le ascult. Claude a scos o cutie și mi-a aruncat-o în brațe. Înăuntru se afla o păpușă ce semăna cu mine, însă era băgată într-o prăjitură. Claude mi-a șoptit la ureche: „Știi ce înseamnă asta, domnișoară super-tare?” și într-o fracțiune de secundă ele au scos din genți făină, ouă, frișcă, lapte, esență de vanilie, zahăr și aluat de prăjituri. S-au așezat în jurul meu și au început să arunce, pe rând, cu aceste produse în mine. În scurt timp, hainele și părul meu erau îmbibate în acestea și arătam ca o prăjitură în mărime naturală. Toți au început să râdă și strigau în cor: „Șu! Șu!” și băteau din palme. Se așteptau să ripostez. Știam că nu sunt în stare, iar prietenii mei nu mi-ar fi sărit în ajutor, cum nu au făcut-o nici până atunci. Claude mi-a strigat: „Acum nu mai ești atât de tare ca în cartea ta? Nu mă poți șu-i, aceasta este lumea reală în care tu nu reprezinți nimic, iar eu controlez totul!” Auzind acestea, m-am ridicat de jos, i-am zâmbit Mirnei încrezător și malefic cum o făcea și ea de fiecare dată. Ea și clonele sale au rămas împietrite, uimite fiind de faptul că nu am luat-o la goană plângând. Am scos din geantă o eprubetă pe care trebuia să o predau astăzi la chimie pentru un proiect, am aruncat esența dinăuntru direct pe Mirna, am luat punga de zahăr de jos și am aruncat o cantitate mică, dar destul de însemnată, pe ea. Acesteia i s-au colorat mâinile, o parte din haine, puțin din păr și un obraz într-un purpuriu foarte deschis. Ea a țipat ca de mama focului, uitându-se la mâinile și părul său. Eu i-am șoptit: „Șu!”, iar ea a luat-o imediat la fugă. Fiind foarte preocupată de aspectul său, amestecul pe care il creasem, amestecat cu puțin zahăr, a dus la efectul dorit. Elevii aplaudau, fluierau și mă felicitau din toate părțile. Nimeni nu o suporta pe Mirna, dar toți erau îngroziți de ea. M-am întors spre celelalte două și le-am întrebat: „Doriți și voi o porție? Mai am fix două eprubete, iar efectul ține cinci zile” și am băgat mâna în geantă, însă cele două s-au speriat și au încercat să fugă. Singura problemă a fost că în încercarea lor de a scăpa, au alunecat pe aluatul de prăjituri de pe jos. Am început cu toții să râdem și elevii au strigat în cor: „Șu!” Am zâmbit și le-am făcut semn cu mâna celor două fete, șoptindu-le: „Șu, fetelor!”, iar ele s-au ridicat și au luat-o la fugă pe urma conducătoarei malefice care a primit ce a meritat. Câțiva elevi s-au adunat în jurul meu și m-au ridicat în sus, felicitându-mă pentru curajul meu. Sincer, nici eu nu m-aș fi așteptat să fac așa ceva. Se pare că scrierea unei cărți bune aduce cu sine și multe lucruri bune. Acest lucru mi-a schimbat viața radical.

            Știi, jurnalule? Aceasta este o poveste ce nu credeam că o voi trăi vreodată. Înțelegi ce spuneam la început? Cum eu stau și îți împărtășesc ție întâmplări din viața mea, multe alte jurnale ascultă, poate chiar în acest moment, de autorii lor. Am ajuns la concluzia că în lume există tot atâtea tipuri de jurnale câți oameni sunt pe lume, desigur, cu interese și modalități de expresie diferite. Hmm, mă bucur că ți-am putut împărtăși aceste lucruri. Mă înțelegi perfect și, chiar dacă îți scriu diferite bazaconii și am mai multe jurnale, cred că toate sunteți diferite în funcție de momentul în care eu vă scriu, dar toate vă faceți treaba atât de bine. Iată cum scrierea ta a dus la o schimbare majoră și foarte bună în viața mea. De acum încolo, Mirna și clonele sale nu mă vor mai umili și, dacă eu am reușit să o umilesc pe ea, nici celorlalți nu le va mai fi frică de aceasta. Mi s-a făcut somn, dragă jurnalule. Ne vedem mâine, sigur îți voi scrie o nouă întâmplare fantastică. Pupici! Noapte bună!

 

            

 
  • Stan Andreea Alexandra
    Jurnalul unui jurnal
    5
    438