Afiseaza creatiile participante la concurs
4 aprecieri
437 vizualizari
Petrescu Andreea
Pagini de jurnal III
Clasa: a 10-a
Data postarii: 20.12.2015
 

Vineri, 27 martie 2015       Astăzi la ora de economie nu am fost cuminte. Mă plictiseam teribil pentru că vocea egală și monotonă a profei mă îndemna să dorm. Am pus mâna pe pix și, în loc să iau notițe , am scris fără oprire. Când a sunat , eu scriam încă transportată cu totul în lumea pe care o construiesc din ce în ce mai des în mintea mea. Va trebui să supun ,,creația,, părerii Ralucăi și apoi să i-o arăt profei. Ultima dată mi-a sugerat că ar fi bine să fiu atentă la subiectele pe care le aleg și un pic la modul prea exaltat în care exprim sentimentul iubirii.,,Intru în camera sumbră plină ochi de tablouri tip iluzie optică. În mijlocul camerei este o măsuță de lemn vechi, închis la culoare, însoțită de doi tabureți pătrățoși înveliți într-o piele veche, ruptă pe alocuri , ce,  cândva, pot spune, c-a fost albă. Sprijinită de peretele de un alb spălăcit,  tronează o canapea din același material cu tabureții, uzată și ea de vreme. Pe unul din pereții de un gri ce , presupun, că la rându-i,  a fost cândva alb, zace un tablou învechit cu o vază cu flori negre-cam sumbru aș zice. Răsfoind o carte cu instrucțiuni ce privesc hipnoza -lucru care deja mă terifiază – doctorul Lewis, după cum am auzit că-l cheamă, mă așteaptă pentru o primă ședință. Din moment ce toată lumea știe că este psihiatru în locul ăsta, chiar nu înțeleg de ce ar mai trebui să fie numit doctor. Probabil pentru a păstra aparențele pentru cei ca mine care suntem normali.    Obișnuiam să mă consider o persoană normală, de fapt, toată lumea obișnuia s-o facă. Îmi amintesc de vremea când stăteam acasă împreună cu mama, tata și Julienne, sora mea mai mică . ,,Aventura" vieții mele a început în urmă cu o lună, când împreună cu sora mea am mers într-un loc mult adorat de noi: la râu. La o aruncătură de băț de o pădure  splendidă, râul izvora efectiv din piatră seacă.  În timp, în locul din care izvora apa, s-a făcut o fântâna. În amintirea locului mirific ce-a fost acolo încă dinaintea mâinii băgărețe a omului, locatarii i-au păstrat numele. Reluând deci, împreună cu Julienne , am mers la râu - era locul nostru preferat în care ne plăcea să ne petrecem timpul încă de mici. Deși am crescut , obiceiul n-a pierit. În timp ce ne plimbam stropindu-ne cu apa din fântână, am avut o criză- după cum au numit-o ei. Tot ce îmi amintesc eu este că după un timp, totul s-a încețoșat și am căzut  inconștientă. În momentul în care m-am trezit, ei veniseră după mine. Privind din tocul ușii, cu nonșalanță și-o indiferență crudă ,părinții mei practic m-au dat lor după ce Julienne a susținut că am încercat s-o arunc intenționat în fântână. Lacrimile și protestele mele n-au fost de ajuns să-i facă să-și schimbe părerea și să mă privească din nou ca pe fetița lor. Inițial, am considerat toată întâmplarea un pretext să scape de mine și m-am resemnat , dar mai apoi, chiar și eu, suferinda în cauză , mi-am dat seama că sunt într-un fel bolnavă. La două zile după internarea în ospiciu, m-am trezit dimineața cu perfuzii , cu tăieturi de-a lungul brațelor, pe abdomen și zgârieturi până în carne pe toată fața. După două săptămâni pline de evenimente asemănătoare,  am făcut cunoștință cu cealaltă față a monedei ce mă reprezintă - Katia.   Numele meu este Natalie, în urmă cu o lună mă puteam considera un om normal, în prezent trăiesc o stare difuză a vieții mele. Trăiesc de câteva luni cu o malformație cerebrală ce se pare c-a trezit odată cu cea de-a doua personalitate a mea, ,,demonul" din mine.    Pășesc peste pragul ce separă holul la fel de sobru de cameră și , aievea unei statui de marmură,  mă blochez la intrare fără să fiu capabilă să fac ceva. Neridicându-și o secundă privirea din carte, ,,doctorul", printr-un gest lipsit de tact , îmi spune să înaintez. Dac-aș acționa instinctual, l-aș omorî cu mâinile goale. Nu-mi permit, mă conformez, înaintez docilă. Își abandonează cartea pe măsuța veche, cu fața-n jos, fapt care-mi stârnește amuzamentul. Se uită de parcă ar privi prin mine, la rândul meu, privesc în ochii sticloși ai bărbatului și chiar nu reușesc să-mi dau seama cum a ajuns să se implice în așa ceva. Trec secunde bune, mi se par o veșnicie, fără să-mi adreseze vreun cuvânt Îmi zâmbește cu candoare. În imaginația lui, ăsta e un gest de afecțiune , presupun, eu totuși văd asta ca pe un lucru făcut din mila. Ca atunci când mergi la un spital pentru copii cu handicap și nu-ți permiți să râzi de ei. Poți totuși să le zâmbești, sperând c-o să-i faci să se simtă normali.-Natalie, îmi spune în cele din urmă.  Fața mi se crispează și nu din proprie inițiativă neapărat. Îi inspir milă, asta mă face să-l urăsc. Zâmbesc amar, evitând să-i vorbesc.-Sunt doctorul Lewis, cred că știai deja asta și despre mine, nu e important să știi mai mult. De unde vii, Natalie?-Coventry, îi spun fără să schițez vreun gest. Mă analizează în detaliu, o știu. Privirea lui mă cercetează în timp ce, cu tact, mă analizează crezând c-o să presupun că încearcă să-mi fie prieten cum pretinde. Îmi privește fața pătată de amprentele rămase în urma unei tente de suicid și , deși încearcă să fie vertebral și să pară neperturbat, văd frica din ochii lui. Frica pentru pacient, nu pentru sine și nici pentru persoana mea, strict.-Cât timp ai stat în Coventry?-De când mă știu până-n urmă cu o lună, îi răspund rigid și obiectiv.-Cum era viața ta acolo? Mă întreabă scotocind prin buzunarul halatului alb- tipic doctorilor de orice rang.-Obișnuită, răspund sec. Pupilele mi se măresc instantaneu, cred inițial că n-am văzut eu bine. Scoate un soi de briceag cu care se joacă, pe care îl învârte de la vârf la mâner cu o singură mână, scoțând un sunet deranjant la fiecare atingere a cuțitului de lemnul vechi al mesei. Inconștient, privescunealta plină de admirație, încerc din răsputeri să rămân fermă și neafectată, dar acel obiect are un impact fatal asupra mea. Aș vrea să i-l smulg din mână și să i-l înfig oriunde, pe orice suprafață din corpul lui ,doar ca să văd sângele curgând lent, amplificându-se treptat. Pliază lama pe lungul mânerului ,,închizându-l", după care,  dintr-o singură mișcare împinge cuțitul la jumătatea mesei.-Are vreo însemnătate pentru tine, Natalie? mă întreabă plin de curaj, neînțelegând în ce s-a băgat. Îl privesc pătrunzător și-i scuip vorbele:-Nu sunt Natalie.O urmă de panică i se citește pe figura înghețată și anticipez întrebarea existențială ce nu întârziesă apară:-Cine ești?-Katia. Îi spun. O scânteie-n privire mi se-aprinde și-n frenezia momentului, apuc unealta și fără să gândesc de două ori, i-o înfig în gât. Privesc dâra de sânge ce se scurge din gâtul bietului om, formând o mică baltă sub acesta, prelingându-se până la umeri și continuând să curgă. Îi privesc fața încă animată de viață .Un zâmbet satisfăcut mi se așterne pe față înainte să dispar….,,  - Domnișoară Natalie , nu ar fi rău să explici colegilor tăi în ce constă structura unui text fantastic și, mai presus de toate , de ce ai ales un asemenea subiect pentru ilustrarea temei de astăzi !     Ridic privirea din caiet și mă uit spre colegi. Stăteau atenți , cu ochii mari, fixați pe paginile caietului, uimiți de curajul meu de a dezvolta un subiect pe care profesorul l-a repudiat din start . Acum va trebui să-mi susțin alegerea și să arunc în bătălie toate armele .-Mi-am ales acest subiect pentru că am fost atrasă de psihanaliza freudiană… de ideea de a aduce la suprafață explorarea inconștientului…,,    Cam asta am scris la școală. Nu știu ce va spune profa…dar am o bănuială legată de subiect. ,,De ce vă plac vouă celor tineri subiectele întunecate ?,, Hi, hi, hi…

 
  • Petrescu Andreea
    Recenzie - Vorbeste !Codul secret al anilor de liceu de Laurie Halse Anderon
    5
    334
  • Petrescu Andreea
    Strălucire
    4
    409
  • Petrescu Andreea
    Pagini de jurnal III
    4
    437
  • Petrescu Andreea
    Pagini de jurnal II
    3
    403
  • Petrescu Andreea
    Pagini de jurnal I
    4
    451